Dan Şucu îi face echipă lui Neil Lennon! Ultimul jucător care a venit la Rapid. Este oficial

Benjamin Siegrist este noul portar al celor de la Rapid! Oficialii formației din Giulești au făcut anunțul prin intermediul rețelelor de socializare. Elvețianul a fost transferat de la Celtic, pentru următoarele două sezoane.

Portarul a oferit primele impresii, de la sosirea în vestiarul giuleștenilor. La Rapid, va concura pentru titularizare cu Marian Aioani (24 de ani), dar și cu juniorul Bogdan Ungureanu (17 ani).

Ultimul jucător care a venit la Rapid!

„Willkommen, Ben! Benjamin Siegrist a fost transferat de la Celtic Glasgow și a semnat un contract pe două sezoane.

Benjamin: Sunt foarte fericit și mândru să fiu aici. E un nou capitol important în cariera mea, la un club foarte mare de fotbal. Îmi plac provocările. Cred că se practică un fotbal bun aici, într-o ligă competitivă și sunt pregătit să dau tot ce am mai bun pentru Rapid.

Suporterii sunt extraordinari și sper să trăim multe momente frumoase împreună! Abia aștept să lucrez cu Neil Lennon. Am evoluat doar împotriva lui, dar este un antrenor foarte mare, un nume uriaș în istoria lui Celtic!”, au transmis giuleștenii.

Elvețianul are prevăzută în contract și opțiunea de prelungire a angajamentului, pentru încă un an.

„Benjamin este un portar cu multă experiență, în ultimele două sezoane a fost în lotul lui Celtic Glasgow, unde a fost concurent pe post cu Joe Hart. Ne dorim să avem competiție pe toate compartimentele și îmi doresc ca niciun jucător să nu fie liniștit pentru postul său. Vreau sa creez un mediu competitiv, bazat pe concurență și merit!”, a declarat Daniel Sandu, directorul sportiv al Rapidului, pentru fcrapid.ro.

Giuleștenii i-au mai transferat în această vară pe Timotej Jambor, Răzvan Pop, Cătălin Vulturar, Filip Blazek, Luka Gojkovic și Cristian Manea.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed