Dan Șucu face mișcarea momentului! Anunț de ultimă oră al celor de la Rapid. Tocmai i-a prelungit contractul

Dan Șucu face mișcarea momentului! Anunț de ultimă oră al celor de la Rapid. Unui jucător i s-a prelungit contractul.

Fotbalistul a fost obligat să stea pe tușă 150 de zile din cauza unei accidentări, iar acum a revenit la antrenamente.

Dan Șucu face mișcarea momentului

Xian Emmers (24 de ani), fotbalistul pe care Dan Șucu l-a lăudat în urmă cu ceva vreme, a revenit sub comanda lui Cristiano Bergodi. Belgianul a suferit o accidentare la degetul mare al piciorului drept și a fost indisponibil o perioadă. Inițial, revenise la antrenamente în luna ianuarie, dar a acuzat, din nou dureri. Astfel a avut nevoie de o altă pauză.

Rapid a anunțat că Xian Emmers și-a prelungit contractul până în vara lui 2025.

”Evoluțiile excelente ale belgianului nostru i-au adus acestuia activarea clauzei de prelungire de către club, astfel că îl vom avea alături de noi pe Xian până în vara lui 2025!”, a anunțat Rapid, pe rețelele de socializare.

Emmers a fost transferat de Rapid în toamna anului 2022 de la Roda (Olanda). Giuleștenii au plătit pentru mijlocaș 200.000 de euro. Cota de piață a fotbalistului este de 550.000 de euro, potrivit Transfermarkt.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed