Dan Șucu e distrus! Ce a spus șeful de la Rapid după accidentarea vedetei sale. Alertă în Giulești

Dan Șucu e distrus! S-a aflat ce a spus șeful de la Rapid după accidentarea vedetei sale. E alertă în Giulești.

Patronul formației de lângă Podul Grant a venit cu o reacție după accidentarea lui Albion Rrahmani (23 de ani) la meciul selecționatei din Kosovo cu Andorra.

Dan Șucu e distrus

Rrahmani s-a accidentat în minutul 66 al duelului, fiind nevoie ca jucătorul să fie transportat cu targa în afara terenului.

Victor Angelescu a transmis că fotbalistul kosovar va absenta circa o lună de pe teren.

„Este o veste proastă, evident, pentru noi. Sperăm ca lucrurile să nu fie atât de grave precum s-au prezentat aseară. Când am auzit… Trebuie să ai inimă tare când intri în fotbal. Pentru că apar tot felul de surprize neplăcute, când nu te aştepţi.

De azi-noapte suntem în contact permanent cu agentul jucătorului, Rrahmani este în drum spre casă, vom face toate demersurile necesare ca în această seară să ajungă la Bucureşti. Dacă va fi cazul, îi vom trimite şi un avion privat.

Timpul este esențial. Să îl aducem cât mai repede la Bucureşti, să vedem ce are şi să înceapă recuperarea. Este drum de 12 ore de la Priştina la Bucureşti. Nu se pune problema ca el să vină cu maşina. De aceea vă spun că o să găsim orice fel de soluţie ca să îl punem pe avion şi să îl aducem la Bucureşti. Pentru că lucrurile acestea contează foarte mult şi timpul pe care trebuie să îl rezolvăm este foarte rapid.

Este vorba de respectul clubului Rapid pentru jucător, întotdeauna noi ne-am respectat jucătorii pentru că şi noi aşteptăm acelaşi respect din partea jucătorilor pentru Rapid. Rrahmani este un fotbalist extrem de valoros, un om deosebit, ne-a ajutat enorm până acum”, a spus Dan Șucu, conform Fanatik.

Dan Șucu: „Rrahmani va intra pe mâna lui”

Pe lângă asta, Șucu a dezvăluit că medicul care-l va îngriji pe Albion Rrahmani este Vlad Georgianu, cel care a contribuit și la recuperarea lui Jayson Papeau.

„Timpul este foarte important şi ar fi ideal ca în această seară Rrahmani să ajungă în Bucureşti. Daniel Niculae va merge cu el la doctorul nostru, la domnul Vlad Georgianu, pentru a-l băga în programul de recuperare.

Vlad Georgianu este doctorul care l-a recuperat şi pe Papeau, este un specialist eminent, avem încredere deplină în el şi ne-a ajutat de fiecare dată cu cazurile delicate de la echipă. Iar Rrahmani va intra şi el pe mâna lui Vlad Georgianu”, a mai spus acționarul majoritar de la Rapid, potrivit sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed