Dan Șucu, avertisment pentru Adrian Mutu! Ce este obligat să facă antrenorul. Investiţii majore în Giuleşti

Dan Șucu, avertisment pentru Adrian Mutu! S-a aflat ce este obligat să facă antrenorul. Urmează investiţii majore în Giuleşti. Chiar patronul rapidist a făcut totul public. A promis că echipa va beneficia de un capital de 10 milioane de euro.

Afaceristul a spus că Rapid va primi noi fonduri începând din sezonul următor. Momentan, s-au plătit multe datorii mai vechi.

Dan Șucu anunță investiții mari la clubul Rapid

Acesta speră ca elevii lui Adi Mutu să lupte pentru titlu an de an, asemenea unei echipe de nivel european.

„Planul este ca în cinci ani să ajungem o echipă de top a Europei. Vom crește de la an la an nivelul investițiilor și ne vom atinge scopul final. Sunt un om al investițiilor pe termen lung și consider că trebuie să ai claritate când îți dorești ceva pentru a știi cum să te organizezi.

Pentru că fără organizare nicio sumă de bani nu e suficientă! Echipa actuală poate gestiona un buget de 10 milioane de euro, dar nu poate mai mult. Nici 20 și în niciun caz nici 30 de milioane. Vom aduce oameni capabili sa realizăm ce ne-am propus!

Este exclus ca Rapid să nu progreseze. Uitați-vă puțin la ce s-a întamplat în ultimii ani și veți vedea că Rapid a făcut cel mai rapid progres din fotbalul românesc! Rapidul progresează rapid și începând cu anul următor ne vom lupta pentru titlu în permanență. Anul următor investim 10 milioane de euro. Este total inacceptabil să nu luptăm pentru titlul de campioană”, a spus Șucu într-un interviu pentru clubul Rapid.

Dan Șucu: „Țintim să mai investim în 10 baze sportive din diferite localități”

Până acum, Șucu a investit 6 milioane de euro în baza de pregătire a celor de la Rapid. Mai nou, omul de afaceri vrea să extindă investițiile și în alte orașe.

„Soția mea și cu mine am hotărât să nu ne oprim să investim în acest tip de baze sportive în care am investit deja. Țintim să mai investim în încă 10 baze sportive din diferite localități ale țării. Am bugetat investiții de 20 de milioane de euro.

Este foarte greu pentru o școală de fotbal să construiască o bază modernă și sigură în care să-și desfășoare cu adevărat activitatea. Deci am hotărât ca atunci când găsim o școală sportivă care ne place cum este condusă, să investim noi în construirea unei baze.
Cu condiția că vom vedea 250-300 de copii care se antrenează acolo. Atenție, diferența dintre noi și ce face statul român prin CNI este foarte simplă. Eu nu vreau să încep cu construcția, vreau să încep cu oamenii. La stat, lucrurile încep cu investiția”, a mai spus finanțatorul de la Rapid.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed