Dan Şucu a dat lovitura! Reuşită importantă a celor de la Rapid. Cristiano Bergodi trebuie să ştie. Şefii echipei din Giuleşti au reuşit să-l convingă pe unul dintre jucători să-şi prelungească înţelegerea.
Oficialii celor de la Rapid l-au convins pe Paul Iacob să-şi prelungească şederea la Rapid. Este o reuşită importantă pentru echipa patronată de către Dan Şucu.
Dan Şucu a dat lovitura!
Dan Şucu i-a prelungit contractul lui Paul Iacob până în anul 2026. Paul Iacob a fost convins să rămână la echipa din Giuleşti. Conducătorii clubului au făcut anunţul oficial. Paul Iacob a câştigat lupta cu Iulian Cristea pentru un loc în primul 11 şi a avut evoluţii apreciate. Jucătorul în vârstă de 27 de ani a evoluat în 14 meciuri din această ediţie de campionat şi are un gol. Singura lui reuşită a venit în derby-ul cu FCSB, de la începutul lunii.
Iacob a avut un mesajdupă ce a semnat o nouă înţelegere cu Rapid. Anunţă că va da totul pentru a aduce titlul în Giuleşti. „Mă bucur mult că am semnat prelungirea contractului cu Rapid. Îmi doresc foarte mult să avem rezultate importante împreună și să reușim să câștigăm trofee. Sper ca la vară să putem sărbători câștigarea campionatului.
Clubul a avut încredere în mine și cred că acest contract arată că le-am răsplătit încrederea. Voi da în continuare tot ce am mai bun pentru a reuși să ne îndeplinim obiectivele. Hai, Rapid!„, a fost mesajul lui Paul Iacob pentru fcrapid.ro.
Paul Iacob a ajuns vara trecută la Rapid, după două sezoane petrecute la Chindia Târgovişte. A îmbrăcat tricoul alb-vişiniu în 34 de partide şi a marcat 5 goluri.
Pentru Rapid urmează meciul de acasă cu U Cluj. Acesta se va disputa luni, de la ora 20:30. Jucătorii lui Cristiano Bergodi sunt pe locul 3 în Superliga, la 4 puncte în spatele liderului FCSB.