Dan Petrescu, umilit în direct de un fost coleg. Asta după ce antrenorul celor de la CFR Cluj s-a arătat extrem de nemulțumit de meciul cu CSU Craiova, scor 1-1.
Petrescu a reclamat probleme de arbitraj, el sugerând că formația sa a fost dezavantajată în toate cele 7 partide din play-off.
Dan Petrescu, umilit în direct de Florin Răducioiu
Florin Răducioiu, fostul lui coleg din „Generația de Aur”, l-a blamat pe Dan Petrescu pentru afirmațiile sale.
„Nu-mi plac antrenorii care se plâng, nu vorbesc de propria echipă, de ce nu mai e CFR echipa de anul trecut, de ce nu mai e atât de eficientă în atac. Nu-mi plac acești antrenori. Îi respect această decizie dar nu o înțeleg și nu o accept, pentru că nu-mi plac antrenorii de genul ăsta. Vorbește tot timpul despre aceste greșeli”, a spus Florin Răducioiu, conform Prima Sport.
Dan Petrescu: „Interesul este să nu meargă CFR în Europa”
Antrenorul de la CFR Cluj a criticat modul de arbitraj al echipei conduse de Radu Petrescu. El a spus că aceasta a avut intenția de a-i împiedica pe „feroviari” să ajungă în Europa.
„Ce să mai spun? Nu mai spun nimic. Șapte din șapte. Ne-au ciuruit, ne-au curățat. Toate deciziile VAR, împotriva lui CFR. Păi, ce facem, domnilor? Cu VAR-ul ne-au făcut praf! Interesul este să nu meargă CFR în Europa. Foarte bine. O să vedem ce o să facă celelalte echipe în Europa.
A fost anti-CFR. Ce să mai vorbim despre fotbal? E istorie fotbalul. E al șaptelea meci din șapte. Gata, nu mai am ce să vorbesc.
Trag liniile alea cum vor! Când e capul, când e umărul! Spuneţi-mi o decizie pro-CFR la VAR, o decizie corectă.
Nici nu voiam să vin la conferinţă, dar am venit din respect pentru voi (nr. jurnaliștii). Voiam să zic că sunt bolnav, dar n-are rost! N-am ce să vorbesc de fotbal, pentru că sunt foarte supărat. Şapte meciuri n-am fost lăsaţi să facem ce trebuie”, a spus Dan Petrescu, la flash-interviul pe care l-a acordat după meci.