Dan Petrescu şochează din nou! S-a aflat ce a putut să spună înaintea meciului. A ajuns să se teamă de ciprioţi. Antrenorul celor de la CFR Cluj a vorbit înaintea dublei dintre CFR Cluj şi Pafos.
Dan Petrescu susţine că a fost impresionat de nivelul foarte bun al ciprioţilor. Mai ales de brazilienii din echipa lui Pafos.
Dan Petrescu şochează din nou!
Dan Petrescu nu încetează să-şi ridice în slăvi, nejustificat, adversarii. Susţine că Superliga nu are în acest moment jucători la nivelul celor care evoluează în Cipru. Petrescu susţine că nu se plânge, ci pur şi simplu prezintă realitatea. Antrenorul clujenilor a lăudat şi investiţiile din Cipru înaintea dublei din play-off-ul Conference League.
„Aceşti brazilieni, pe care băieţii i-au văzut acum, ne dau fiori. Sunt jucători de clasă în opinia mea. E normal dacă ai bani mulţi, buget. Patronul este foarte bogat. Au luat un director sportiv din Italia. Se vede că au achiziţionat jucători foarte buni. Şi salarii de 6-7-800.000. Normal că ai pretenţii. Noi în România suntem doar cu vorba. Vrem să batem pe toată lumea.
Se spune că mă plâng. Nu mă plâng. Asta e realitatea. Cu tot respectul pentru campionatul din România, noi nu avem jucători în România precum cei de la Pafos. Eu aş vrea să nu îi vedeţi, să fie slabi. Aş vrea să greşesc. Dar o să vedeţi cu ochii voştri jucătorii brazilieni din Cipru ce valoare au.
Au câştigat cupa cu 3-0 cu Omonia, care e o echipă foarte valoroasă în Cipru. Campionatul din Cipru e, în opinia mea, e cam la fel ca în România, poate chiar peste, pentru că se investeşte mult. Trebuie să facem un joc perfect. Nu trebuie să cedăm, să nu ne gândim că nu avem şanse. Au mai fost meciuri cu mine antrenor în cupele europene când nu aveam şanse şi am ieşit învingători”, a declarat Dan Petrescu, la conferinţa de presă premergătoare meciului tur cu Pafos.