Dan Petrescu și-a pierdut vedeta! Patronul celor de la CFR Cluj a făcut anunțul. Poate pleca și la FCSB

Dan Petrescu a primit o veste teribilă cu doar câteva etape înaintea debutului în playoff. A pierdut o vedetă a echipei.

Între Debeljiuh și CFR Cluj nu mai există cale de împăcare. Anunțul a fost făcut de Nelu Varga, patronul echipei.

Dan Petrescu și-a pierdut vedeta

Debeljuh a arătat o formă excelentă la CFR Cluj și doar o accidentare care îl ține departe de gazon de câteva luni, a pus punct ”valului” de goluri marcate de atacant.

În ciuda accidentări, oficialii lui CFR i-au propus prelungirea de contract lui Debeljuh dar jucătorul a solicitat o sumă mult mai mare de bani decât cea oferită de campioana României.

„Uitați de Debeljuh. Puteți să considerați că el nici mai este jucătorul nostru. Din punctul meu de vedere noi am terminat-o cu el. La revedere! El se află acum prin Italia la recuperare, dar nu o să mai joace la CFR Cluj.

Noi i-am făcut o ofertă foarte bună de prelungire a contractului, dar el ne-a cerut și mai mult. Nu i-am acceptat suma cerută de el și am sistat discuția. Se poate duce unde vrea el. Și chiar dacă l-a ofertat său îl ofertează să spunem Gigi Becali tot nu mă mai interesează. E treaba celor de la FCSB ce vor să facă. Vă repet: Debeljuh este un capitol închis pentru noi”, a spus Nelu Varga, pentru ProSport.

24 de goluri în 74 de partide a reușit atacantul croat pentru CFR Cluj.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed