Dan Petrescu și-a ieșit din minți și nu s-a mai abținut: ‘Am tăcut după Rapid. Am fost cuminte. Dar este mult prea mult’

Dan Petrescu a izbucnit după meciul cu CS Mioveni. Antrenorul a fost furios după prestația arbitrului Horia Mladinovici. Pe transmisie s-a văzut când Petrescu și-a ieșit din minți și l-a înjurat pe arbitru.

În minutul 67 oaspeții au solicitat un penalty la un duel în careul argeșenilor. Garutti l-a lovit pe Yeboah, dar arbitrul a dictat fault în atac. Din camera VAR i s-a comunicat centralului să revadă faza, dar acesta nu și-a schimbat decizia inițială. A doua fază controversată a fost în minutul 79, când clujenii au cerut din nou penalty.

”N-am jucat așa de bine azi, trebuie să recunoaștem.

N-aș vrea să fiu suspendat, dacă aș spune ce gândesc, aș lua vreo doi ani de suspendare. Vă rog eu frumos, lăsați-ne în pace! Am tăcut după Rapid, am fost cuminte, a fost mult prea mult. Nu e nimic pro CFR, mă deranjează, dar nu aș vrea să fiu suspendat.

Nu aș vrea să vorbesc. Cine trebuie să vadă, să vadă. Nu simt nimic, vreau doar să ne lase în pace. Dacă nu jucăm bine, nu înseamnă că nu trebuie să primim ce trebuie să primim. Nu înțeleg de ce avem VAR. Gol valabil, penalty clar, te uiți la VAR! De câte ori am fost suspendat, am pierdut, două meciuri acasă. Cine știe unde eram cu încă 6 puncte!

Am fost foarte supărat pe final de meci pentru deciziile luate. Vrem locul 1, acolo ne simțim bine, dar dacă se întâmplă ce s-a întâmplat cu Rapid și astăzi, nu avem nicio șansă”, a transmis Dan Petrescu.

CFR Cluj a câștigat meciul cu un gol marcat în ultimele minute de Malele.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed