Campioana CFR s-a întors din vacanță și s-a apucat de muncă, doar că fără antrenorul Dan Petrescu. Evident că absența lui Petrescu a dat naștere la multe speculații. Ba că și-ar negocia nu știu ce contract prin țările arabe, ba că e tentat să meargă chiar în blamata Rusie, ba că îi forțează mâna lui Neluțu Varga pentru noi investiții.
S-a spus chiar că Dan Petrescu e supărat pe conducere fiindcă fotbaliștii CFR-ului ar fi neplătiți de 4 luni, dar și că în ultimele săptămâni, a stat la negocieri cu echipe din Arabia Saudită și din Emirate, conform gsp.ro.
În realitate, însă, Petrescu și-a mai prelungit puțin concediul din alte motive. Unele personale. A vrut să petreacă mai mult timp alături de fiica sa cea mică, Jennifer, și de soția Adriana, cu care se întâlnește doar în pauzele competiționale sau în unele ferestre din timpul campionatului.
Și da, un lucru este adevărat. Dan Petrescu a lipsit de la reunirea CFR-ului pentru că era în țările arabe. Mai exact, la Dubai, fiindcă acolo locuiește familia sa. Adriana are o afacere în beauty, iar Jenny face școala.
”Pe el chiar îl amuză chestiile astea, și îi și plac, la o adică. Negocieri, oferte, milioane de euro… Nu că nu ar fi echipe interesate de el, dar nu v-ați obișnuit cu asta? La fiecare final de campionat sau în pauză, Petrescu negoiază ba cu arabii, ba cu rușii…este la fel de fiecare dată!”, au comentat pentru sportbull.ro apropiați ai lui Dan Petrescu.
Care într-adevăr, a mai părăsit-o pe CFR după un titlu. S-a întâmplat însă prima dată, când a ales să meargă în China, la Guizhou Hengfeng.