Dan Petrescu îşi face echipă de titlu! Jucătorul tocmai a fost prezentat oficial. Vrea să rupă plasele în Superliga

Dan Petrescu îşi face echipă de titlu! Jucătorul tocmai a fost prezentat oficial. Vrea să rupă plasele în Superliga. Tehnicianul a revenit în Gruia pentru a câştiga campionatul şi pentru a forţa calificarea în grupele Conference League.

Dan Petrescu face transferuri pe bandă rulantă pentru îndeplinirea obiectivului. Adrian Păun tocmai a fost prezentat oficial la CFR Cluj.

Dan Petrescu îşi face echipă de titlu!

Atacantul care a ajuns la 29 de ani, s-a întors la echipa lui Dan Petrescu. Fusese împrumutat în 2022, la Hapoel Beer Sheva, în schimbul sumei de 200.000 de euro. Echipa din Israel l-a achiziționat apoi, în vara lui 2023, în schimbul sumei de 500.000 de euro.

atacantul nu s-a acomodat în campionatul din Israel și a ales să se întoarcă la CFR Cluj. Anunțul oficial a fost făcut de oficialii echipei, prin intermediul rețelelor de socializare.

În Israel, Adrian Păun a jucat la Hapoel Beer Sheva și la Bnei Sakhnin. În ultimul sezon, românul nu a avut prestații bune și a fost dat afară chiar dacă înțelegerea sa expira în vara anului 2026.

La CFR Cluj Păun a jucat 307 partide în care a marcat 29 de goluri și a oferit 31 de pase decisive. De asemenea, a câștigat 4 titluri alături de CFR Cluj. În momentul de față este cotat la suma de 500.000 de euro.

Înainte de a-l transfera pe Adrian Păun, CFR Cluj i-a mai adus pe Mohammed Kamara, Anton Kresic, Andrei Artean, Simao Rocha și Armend Thaqi.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed