FC Voluntari și-a băgat stadionul în modernizare, a schimbat gazonul chiar înaintea meciului cu FCSB, așa că n-a mai putut să joace pe „Anghel Iordănescu”.
Inițial, oficialii ilfoveni au ales Giuleștiul pentru partida de astăzi, însă FCSB a refuzat, așa că singura variantă găsită a fost Arena Națională.
Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, a răbufnit astăzi, la conferința de presă de dinaintea meciul cu CSU Craiova.
„Nu mi se pare normal ca FCSB să joace de două ori acasă cu FC Voluntari în play-off şi nimeni să nu zică nimic. Dacă Argeşul spunea: «Nu putem să jucăm acasă că trebuie să facem terenul, dar mergem la Cluj», cred că era un scandal monstru în fiecare zi şi era normal să fie. Dar văd că nimeni nu zice nimic acum! Dacă ăsta e campionat corect…
E incredibil. Eu astăzi ştiam că se joacă Voluntari – FCSB, dar meciul se joacă acasă la FCSB. Deci e FCSB – Voluntari de două ori! De râsul curcii! Mi se pare incredibil. Acum iar o să se comenteze că am zis ce am zis.
Băi, băieţi! Am zis adevărul. Spuneţi-mi şi mie cum e posibil ca FCSB să joace de două ori acasă cu FC Voluntari. Atât vreau să ştiu. Să îmi explice cineva din România, Federaţia, Liga. Să vină să îmi spună.
Ca să ştim şi noi în viitor, să le spunem: «Hai, jucaţi şi la noi acasă, că avem un teren mai bun, stadion mai bun, e frumos». M-a șocat treaba asta”, a spus antrenorul echipei cu care CFR se va lupta, cel mai probabil, în ultima etapă cu trofeul pe masă, la Buzău.