CFR Cluj a pierdut în deplasarea de la Sivasspor, scor 0-3, dar păstrează șanse de calificare în primăvara europeană.
Ciprian Marica, fost internațional și în prezent, acționar minoritar la Farul Constanța a criticat dur abordarea lui Dan Petrescu.
Critici pentru Dan Petrescu după Sivasspor-CFR Cluj 3-0
Marica consideră ca ”bursucul” a greșit complet tactica și schimbările la meciul din Conference League.
”Una peste alta, CFR Cluj s-a dus la mica ciupeală acolo. Toată lumea se aștepta ca atunci când CFR era condusă la pauză, să facă Dan Petrescu o schimbare, să împingă echipa mai sus, dar el alege să schimbe un fundaș cu un alt fundaș.
Intră Burcă, nici el prea inspirat… Camora, cu ceva probleme înaintea jocului, este titularizat de Dan Petrescu și nici el nu face un joc strălucit.
Am vrut să obținem un egal, cred că la egal am jucat și la ce s-o întâmpla acolo. CFR a câștigat cu 25% posesie la Praga. A mers pe aceeași idee Dan Petrescu. A sperat că-i va păcăli pe turci la o fază fixă”, a declarat Ciprian Marica la Pro Arena.
Dan Petrescu nu este de acord cu Marica
Antrenorul celor de la CFR Cluj a declarat la finalul partidei că elevii săi au făcut unul dintre cele mai bune jocuri.
„A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre, în prima repriză am luat gol din ofsaid, am avut avut 3 ocazii mari, apoi am luat și autogol… A trebuit apoi să risc, știam că ei vor fi periculoși dacă le dăm spații.
Am pierdut, 0-3, nu e bine, dar e bine că suntem în continuare în cărți, la mâna noastră, să câștigăm joi cu Ballkani și ne calificăm în primăvara europeană. Nu-mi reproșez nimic.”, a spus Dan Petrescu.