Dan Petrescu, afirmații uluitoare! Ce a spus după victoria celor de la CFR Cluj, din Conference League. Mesaj direct către Neluțu Varga

CFR Cluj s-a impus în returul contra celor de la Neman Grodno, scor 0-5, și s-a calificat în turul trei preliminar din Conference League! Pentru un loc în play-off-ul competiției, ardelenii vor disputa dubla cu Maccabi Petah Tikva.

Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a fost prezent în tribuna arenei Gyirmoti, joi seară. A urmărit îndeaproape evoluția grupării pregătite de către Dan Petrescu.

Ce a spus după victoria celor de la CFR Cluj!

Întrebat despre relația sa cu patronul formației din Ardeal, Dan Petrescu nu s-a ascuns după deget.

„Când sunt rezultate toată lumea e apropiată de mine. Când nu sunt…

Asta a fost relația mea peste tot, cu toți patronii. Când n-au fost rezultate au fost probleme. Când sunt rezultate o să fie aproape!”, a spus Petrescu, conform gsp.ro.

Petrescu a dat de înțeles că revenirea sa la CFR Cluj i se datorează strict lui Neluțu Varga, omul care i-a îndeplinit mereu, cu brio, toate cerințele, pretențiile și condițiile.

„E patronul cu care am câștigat cele mai multe titluri. Vorbim, dar când sunt meciuri mai puțin reușite, e presiune, tensiune, supărare.

Sper să rămânem prieteni și după ce plec de la CFR Cluj. Rămâne la latitudinea dânsului dacă vrea să rămână.

Eu sunt prieten cu toată lumea, dar sunt și momente grele. Vor veni și momente și mai grele, cum au mai fost până acum. Rămâne de văzut cum o să fie în continuare!”, a mai spus Petrescu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed