Dan Petrescu a fost scos din sărite. De ce s-a enervat înaintea meciului cu FCSB: ‘Ce pot să spun eu?’

Dan Petrescu a reușit să se enerveze la puțin timp după ce a reveni pe banca ardelenilor. Ultimele zvonuri l-au scos din sărite pe antrenor și a ținut să lămurească totul înaintea meciului cu FCSB.

FCSB și CFR Cluj este programată pe 11 mai (sâmbătă), de la 20:00, iar pentru clujeni cele trei puncte sunt vitale în lupta pentru locul doi care i-a duce în Conference League.

Dan Petrescu a fost scos din sărite

Zvonurile din presă l-au enervat pe Dan Petrescu. După ce a decis să preia echipa imediat și nu l-a finalul sezonului, s-a spus că ar avea o primă de 50.000 de euro dacă CFR Cluj va prinde un loc în preliminariile Conference League. Antrenorul spune că nu este adevărat, iar contractul său începe pe 1 iunie. Deocamdată doar ajută echipa.

”E bine că mi-ai pus întrebarea asta. Mi-am dat cuvântul de onoare. Cum puteam să cer o primă eu, care am venit de trei zile aici? Să iau munca altora care au fost aici un an de zile? Doamne ferește! N-am nicio primă pentru acest campionat. Eu am semnat de la 1 iunie, acum doar am venit să ajut.

Indiferent ce se va întâmpla, nici merite, nici nemerite nu pot să-mi iau prea multe. Nu am nicio primă, niciun euro, niciun leu, indiferent pe ce loc voi termina”, a declarat Dan Petrescu.

Bursucul a mai spus că nu va încasa niciun ban până pe 1 iunie. 

”Contractul meu cu banii începe din sezonul următor. Sper să aibă jucătorii o primă și să fie bine pentru ei. Eu în niciun caz nu am și nu voi lua, asta e 100%. Ceilalți antrenori merită, cei de dinainte, dacă se va atinge obiectivul, pentru că au muncit foarte mult. Eu am venit de două săptămâni, ce pot să spun eu?”, a mai spus Petrescu, la conferința de presă premergătoare meciului cu FCSB.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed