Dan Negru are amintiri cu ,albinuța, Dan Petrescu! Poza și mesajul celebrului realizator, fabuloase!

Dan Petrescu s-a luat la întrecere cu istoria. După ce a fost un fotbalist de talie internațională și un om de bază în ”Generația de Aur”, Petrescu a devenit în timp și un antrenor de referință în fotbalul românesc.

Este practic cel mai premiat dintre antrenorii activi din Liga I și nu numai. A cucerit aseară, cu CFR, al 6-lea său titlu de campion al României, egalându-l pe Emeric Ienei și avându-l în față, doar pe Dumitru Nicolae Nicușor, cu 7 trofee.

Ei bine, Petrescu este acum omul zilei. Iar celebrul realizator tv Dan Negru l-a felicitat pe ”Bursuc” într-un mod inedit.

Dan Negru a urcat pe conturile lui de pe rețele de socializare o poză cu Dan Petrescu de acum aproximativ 20 de ani, din perioada în care era jucător la Southampton, în Anglia, îmbrăcat în… albinuță.

”A contat doar bucuria fetiței lui!”

Mesajul explicativ postat alături de fotografie a făcut deliciul internauților, cu siguranță. Iată ce a scris Dan Negru: ”Dan Petrescu a luat campionatul aseară cu Clujul. Am o amintire frumoasă cu Dan. Are vreo 20 de ani amintirea…

Pe când juca în Anglia l-am invitat într-un show de-ale mele unde trebuia să se îmbrace în albinuță și să-și înfigă în fund un ac cu care să spargă baloane…

Juca în Premier League la Southampton, abia plecat de la Chelsea, așa că m-a refuzat elegant. După două zile însă m-a sunat: „Vin Dane, că îi place Rebeccăi” Fetița lui, Rebecca, era pe atunci fana emisiunii mele și voia neapărat să-l vadă pe tatăl ei în show. Era bucuria fetei și tatăl i-a făcut pe plac.

Dan Petrescu, starul din Premier League, s-a îmbrăcat în albinuță deși știa că poza putea să facă deliciul presei de can-can din Anglia. Însă pentru Dan a contat doar bucuria fetiței lui.

E dulce povara amintirilor. Încă am fotografia de atunci…”, a povestit omul de televiziune pe Facebook.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed