O adevărată bombă a bubuit în vestiarul celor de la PSG, iar în mijlocul scandalului este antrenorul Christophe Galtier.
Antrenorul este acuzat că, pe vremea când era la Nice, făcea echipa în funcție de criterii rasiale.
Galtier: avem prea mulți negri și musulmani în echipă
Daniel Riolo, jurnalist la RMC, a dezvăluit că antrenorul considera că ”avem prea mulți negri și musulmani în echipă”.
”Christophe Galtier a intrat în birou și l-a salutat pe fiul său (n.r. agentul tehnicianului), care tocmai îmi spusese că ’puteți verifica împreună cu tata ce v-am zis’.
Odată plecat fiul, l-am întrebat pe Christophe dacă totul este adevărat. Mi-a răspuns că da și că trebuie să țin cont de realitatea orașului.
Concluzia: ’Nu putem avea atât de mulți negri și musulmani în echipă’. ”, susține jurnalistul francez.
De asemenea, a fost dezvăluit un mesaj intern cu o comunicare între Galtier și președintele celor de la Nice.
”Aseară am fost la restaurant și toată lumea mi-a sărit în cap, zicându-mi că noi avem o echipă de negri. ’Julien, trebuie să realizezi în ce oraș trăim, iar formația noastră nu corespunde cu ceea ce vor oamenii, cum nu corespunde nici cu ceea ce vreau eu’.
Nu avea niciun argument sportiv, doar religia sau culoarea pielii”, se arăta în respectivul document.
Problema rasismului este una extrem de delicată în Franța, cu atât mai mult la Paris. În echipa lui PSG sunt mai mulți jucători de culoare sau musulmani care se pot simți jigniți de viziunea rasistă a antrenorului.
Ultrașii lui PSG, mesaj împotriva antrenorului
În urma informațiilor apărute, cei de la PSG au declanșat o anchetă internă. Dacă se va dovedi că antrenorul are opinii rasiale, atunci riscă să fie demis.
De asemenea, ultrașii celor de la PSG au dat un comunicat prin care au cerut demiterea antrenorului, dacă acuzațiile sunt reale.
„Colectivul Ultras Paris urmărește îndeaproape afacerea Galtier. Dacă acuzațiile care i se aduc sunt adevărate, nu este acceptabil ca această persoană să rămână în organigrama clubului. Reamintim că am luat întotdeauna poziție împotriva tuturor formelor de discriminare, iar această luptă este o cauză istorică a Virageului nostru”.
Război cu fanii lui Nice
Christophe Galtier a fost antrenorul lui Nice sezonul trecut și a terminat pe locul 5. În ciuda performanțelor sportive, antrenorul este în război cu fanii.
În acest sezon, în meciul dintre Nice și PSG, fanii l-au înjurat tot meciul și au afișat un banner ofensator la adresa mamei tehnicianului.
„Cum am reacționat la așa ceva? Păi ați văzut bannerul acela? L-ați citit? Ați auzit? Mama mea are 83 de ani și se află în recuperare după cancer. Punct.
Munca pe care eu am făcut-o în sezonul trecut este motivul pentru care acești oameni pot să urmărească acum meciuri europene.
Orice crede lumea, este vorba despre munca pe care noi am făcut-o sezonul trecut, alături de ce a făcut Didier Digard, ceea ce înseamnă că încă sunt meciuri europene la Nice”, a spus Galtier.