Cutremur la Barcelona. UEFA a anunțat, joi, deschiderea unei anchete după ce clubul din Spania este acuzat de corupție.
Gruparea catalană riscă sancțiuni drastice.
Cutremur la Barcelona. UEFA s-a implicat direct
UEFA a desemnat persoanele care vor investiga ‘cazul Negreira’ în care Barcelona este acuzată de corupție. Spaniolii i-au plătit fostului șef al Comisiei Tehnice a Arbitrilor peste 7 milioane de euro în perioada 2001 – 2008.
De acest caz se vor ocupa inspectorii de la Comisia de Etică și Disciplină. De asemenea și autoritățile din Spania fac cercetări în acest caz.
“În conformitate cu articolul 31 alineatul (4) din Regulamentul Disciplinar UEFA, inspectorii de etică şi disciplină UEFA au fost desemnaţi astăzi să conducă o investigaţie cu privire la o potenţială încălcare a cadrului legal al UEFA de către FC Barcelona în legătură cu aşa-numitul ‘Caso Negreira’. Informaţii suplimentare cu privire la această chestiune vor fi disponibile în timp util”, se arată pe site-ul UEFA.
Cei de la Mundo Deportivo scriu că pentru Barcelona consecințele ar putea să fie drastice. Se poate ajunge până la excluderea din competițiile europene.
Articolul 50.3 din Statutul UEFA spune că „Dacă UEFA concluzionează că un club a fost implicat direct sau indirect în activități menite să influențeze sau să aranjeze rezultatul unui meci la nivel național sau internațional, va declara acel club neeligibil pentru participarea în competiție”.
Ce spune Gerard Pique despre acest caz
„Este dificil să dau eu răspuns când nu am această informaţie personal. Dar ce pot să spun este că în niciun moment jucătorii nu au fost la curent, dar în general noi nu eram la curent cu multe lucruri care se petrec la club.
Este datoria lui Laporta să vorbească, să explice ce s-a întâmplat exact. Dar eu sunt convins că Barcelona nu a cumpărat arbitri. Trebuie să înţelegem motivele acestor facturi… Mă refer la fapte. Poate arbitrii ne-au favorizat uneori, dar ne-au şi nedreptăţit de multe ori. Este ceva ce se întâmplă în fotbal.
Îmi aduc aminte de campionatul pe care l-am pierdut contra lui Atletico Madrid (2014). Am făcut meci nul (1-1) şi trebuia să câştigăm. Ne-au refuzat un gol valabil. Nu avea niciun sens. Dar trebuie totul bine explicat”, a declarat Gerard Pique, potrivit Marca.