Cutremur în Superliga! Datorii uriaşe la mai multe echipe. 4 formaţii, ameninţate de faliment

Cutremur în Superliga! Datorii uriaşe la mai multe echipe. 4 formaţii sunt ameninţate de faliment. Scandalul şi acuzaţiile sunt extrem de grave. S-ar putea ajunge la noi cazuri precum în sezonul trecut.

Superliga a trecut prin clipe grele în sezonul trecut. Clinceni şi Gaz Metan Mediaş au rămas fără bani şi fără jucători. Ultimele etape le-au disputat cu juniorii şi au luat bătăi la scor.

Cutremur în Superliga!

Noul sezon de Superliga nu este ferit de echipe cu probleme financiare. Cei de la AFAN au publicat un comunicat dur. Acuză lipsa de implicare a conducătorilor din fotbalul intern pentru a preveni situațiile în care fotbaliștii ajung să fie neplătiți de luni bune. Asta se întâmplă acum la CS Mioveni. Jucătorii au protestat înaintea meciului cu FCSB

AFAN acuză că forurile care conduc fotbalul din România, LPF și FRF, nu au luat măsuri pentru a evita noi cazuri Gaz Metan și Academica Clinceni. AFAN susține că măsurile pe care le-a propus sunt blocate de conducători.

„Finalul sezonului 2021/22 în Liga 1. Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș mimează fotbalul, zeci de fotbaliști neplătiți, entități ținute în viață artificial pentru a juca (mult spus) meciurile rămase. Au fost adoptate fix zero măsuri de către capetele luminate aflate în fruntea fotbalului mioritic menite să evite, pe viitor, situații similare”, spun cei de la AFAN.

Despre cazul CS Mioveni, unde jucătorii sunt neplătiți de 4 luni, AFAN spune că cei care au luat atitudine au fost amenințați cu ruperea contractelor. „Fotbaliștii de la CS Mioveni au luat atitudine. Rezultatul? Amenințări de pe toate palierele. Și de acasă, și de la București. Ați îndrăznit să vorbiți? Vă scoatem din lot. Vă antrenați separat. Vă sancționăm disciplinar. Nu vă mai plătim… Stai, că asta făceam deja. Vă reziliem contractele. Bine că nu sunt dați afară din tară…”, mai spun cei de la AFAN.

Mai grav este, susţin cei de la AFAN că încă 2-3 echipe sunt în situaţia Mioveniului. „Încă 2-3 echipe sunt în exact aceeași situație. Rostogolesc datoriile, cesionează drepturi viitoare, pe scurt, au intrat într-o spirală a datoriilor care vă avea un deznodământ sigur: insolvență, faliment, jucătorii vor fi păcăliți și nu își vor primi banii munciți. Și o să fie cam greu să “sponsorizați” 3-4 echipe astfel încât să mimeze fotbalul până la finalul campionatului.

Ai restanțe financiare? Ești neplătit? Vrei să devii liber? Da, se poate, dar nu imediat, cât timp te judeci vei fi obligat să rămâi la club, să iți respecți contractul. Deci, să mai joci gratis încă trei, patru luni. De ce? Pentru că tu, fotbalistule, în ochii lor nu contezi. Pentru că tu, fotbalistule, nu votezi. Doar membrii afiliați votează. Și atunci, de ce să își facă griji pentru tine, de ce să modifice regulamentele?”, mai spune AFAN.

Se pare că celelalte echipe cu probleme grave ar fi FC Voluntari, Hermannstadt şi Petrolul. Ilfovenii au salariile neplătite de luni de zile.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed