Dinamo a retrogradat în Liga a 2-a în sezonul trecut și a marcat un episod nefast din istoria clubului, fiind prima dată când clubul nu evoluează pe prima scenă fotbalistică.
Steliano Filip, fostul fundaș al lui Dinamo în sezonul în care ”Câinii Roșii” au retrogradt, a dat o declarație care îi va aprine pe fani.
Cutremur în Ștefan cel Mare
Filip a vorbit despre perioada petrecută în Ștefan cel Mare și îi acuză pe conducători că au retrogradat intenționat clubul.
„E clar că te marchează, să intri în istoria lui Dinamo cu cel mai urât lucru din istorie, cu retrogradarea, te apasă!
Am fost implicat, unul dintre jucatorii cu mulți ani în spate la Dinamo, nu a fost ușor, dar nici un capăt de țară. Este fotbal, sunt lucruri mult mai grave în lume. Am trecut peste și vorbesc cu baieții și acum. Le doresc să revină în prima ligă, fotbalul românesc are nevoie de Dinamo acolo!
Retrogradarea putea fi evitată 100%. Nu vreau să caut vinovați, mă consider unul dintre ei, dar Dinamo se putea salva, chiar dacă au fost probleme.
Au fost mulți factori și nu aș vrea să mă scuz eu și să acuz pe altcineva. Nu vreau sa vorbesc mai mult, nu e cazul, am șters această perioadă. Eu am vrut să plec inainte, am văzut că lucrurile nu au mers în aceeași direcție și consider că cel mai important moment a fost decizia de a-l schimba pe Flavius Stoican. Cu toate că aveam timp și după acel episod hotărâtor.100% ne puteam salva cu Flavius Stoican! Mulți au spus că ce rezultatea avut, ce mare antrenor e, dar să știi că la o echipă contează atmosfera, unitatea, forța grupului. Și Flavius Stoican a reușit să ne unească.
Au fost situații, eu am vrut să plec, Torje s-a accidentat, Matei avea probleme, apoi, când a fost bine și păream toți pe aceeași lungime de undă… hai să-l schimbăm pe Stoican! Știu multe discuții și nu vreau să știrbesc meritele domnului Uhrin. Cu un an înainte am salvat echipa și lumea a spus că el ne-a salvat de la retrogradare. Dar să nu uităm că au mai fost Sorescu, Albentosa, Anton, alții.
Zăvăleanu și Mureșan au vrut să retrogradeze clubul
Ce cred și ce am simțit, că domnii Zăvăleanu și Mureșan și-au dorit salvarea echipei. Asta mi-au lăsat de înțeles. Noi am avut ședință la Săftica în ziua în care Flavius a plecat. Am avut antrenament și nu știam absolut nimic, atunci am intrat la sedință și ne-au spus că Flavius trebuie sa plece, o să fie dat afară și domnul Mureșan nu poate face mai mult.
Nu știu cine, nici nu cred că mai contează. Ce pot spune este că atunci când a plecat Stoican, am zis că e ceva ciudat. Noi jucatorii ne spuneam ‘Bă, ăstia vor să retrogradeze Dinamo’. Ne-am pus clar semne de întrebare”, a dezvăluit fostul fundaș al Dinamo, pentru Playsport.ro
Steliano Filip este liber de contract de la despărțirea de Dinamo.