Cutremur în fotbal! Cei de la UEFA pregătesc sancţiuni drastice. Marile cluburi care europene vor fi lovite grav. UEFA intenţionează să anunţe un pachet de sancţiuni împotriva a zece cluburi europene de fotbal importante, printre care Paris Saint-Germain şi FC Barcelona, pentru nerespectarea Fair Play-ului Financiar în sezonul 2020-2021, anunţă presa britanică şi cea spaniolă.
Alături de cele două grupări, pe lista mai figurează echipele italiene precum Juventus Torino, Inter Milano şi AS Roma, conform ziarului Daily Mail.
Cutremur în fotbal!
Alte zece cluburi, între care şi Arsenal Londra, sunt sub supraveghere în ceea ce priveşte ultimul sezon, însă mai au încă timp să-şi prezinte conturile actualizate şi regularizate.
Sezonul în care au fost comise neregulile privind controlul economic coincide cu sosirea şi explozia pandemiei de Covid-19.
Regulile UEFA permit doar pierderi de 30 de milioane de euro pe parcursul a trei ani, dar cele legate de Covid şi cheltuielile pentru fotbalul feminin sau fotbalul de bază pot justifica o creştere, scrie la rândul său cotidianul spaniol AS.
În principiu, sancţiunile vor fi economice şi urmează să fie convenite cu cluburile. În cazul în care nu se ajunge la un acord, acestea vor fi rezolvate unilateral de către UEFA. Se presupune că aşa vor sta lucrurile şi în cazul cluburilor FC Barcelona şi Juventus Torino, care nu au în prezent o relaţie bună cu forul fotbalistic continental din cauză că susţin în continuare crearea unei Super Ligi, împreună cu Real Madrid.
Acest sezon va fi ultimul conform regulilor actuale ale Fair Play-ului Financiar. Din 2023, UEFA va introduce un nou sistem, care va limita cheltuielile cluburilor la un procent din veniturile lor într-un an calendaristic pentru salariile jucătorilor, transferuri şi comisioane către agenţi. Organismul european va introduce o limită de 90% în 2023, 80% în 2024 şi 70% din 2025.