Cutremur în Bănie! Se pregăteşte fuziunea dintre CSU şi FCU Craiova? Adrian Mititelu, reacţie de ultimă oră. Totul s-a aflat după o discuţie între un oficial al lui CSU Craiova şi unul dintre liderii Peluzei Sud.
Andrei Preda, unul dintre liderii galeriei echipei lui Adrian Mititelu, a avut o discuție cu Emil Pieleanu, un oficial de la CSU Craiova, despre fuziunea celor două echipe.
Se pregăteşte fuziunea dintre CSU şi FCU Craiova
Emil Pieleanu, team-managerul de la CSU Craiova, a discutat cu Andrei Preda, unul dintre liderii galeriei de la FCU Craiova. Cei doi au vorbit despre o fuziune a celor două echipe din Bănie, un plan în care ar vrea să-l sacrifice pe Adrian Mititelu.
Mititelu susține că acesta știa despre discuția celor doi și că fuziunea cu rivala i-a fost propusă și lui, dar n-o acceptă.
Convorbirea lor a fost înregistrată
După ce convorbirea dintre Andrei Preda și Emil Pieleanu, un oficial de la CSU Craiova, a fost înregistrată, transcrierea a circulat apoi în grupuri ale unor suporteri.
Pieleanu îi spunea lui „Gogoașă”: „Trebuie neapărat realizată fuziunea, să avem o echipă puternică, să ne batem la campionat! Mihai își dorește foarte mult treaba asta. Orașul trebuie să fie unit, galeriile să fie unite”
„Gogoașă”, din galeria FCU, era și el de partea CSU: „Daaa! Asta e soluția cea mai bună! Mititelu trebuie să fie constrâns de noi, de peluză, de Olguța, de toți. Am înțeles că-i asfaltează drumul până la bază. E greu cu Mititelu ăsta, e un țăran prost, o să-i fie greu să accepte fuziunea! Dar dacă-l lasă peluza din brațe și-l presează și Olguța, n-o să aibă încotro!”.
În discuția pe care au avut-o, Pieleanu îi explica lui Gogoașă și cum ar fi împărțite feliile din viitorul club unit: „Organizarea trebuie să fie așa: Rotaru 30%, Mititelu 30%, Primăria 10%, Peluza Nord 15%, Peluza Sud 15% și se face o echipă puternică, cu palmaresul și cu tot ce trebuie”.
Adrian Mititelu, despre fuziunea dorită între FCU Craiova și CS Universitatea Craiova
Adrian Mititelu a spus că ştia de aceste discuţii, conform gsp.ro. „Da, eu am auzit și înregistrarea, o știam de două zile. Ce să spun… D-ale lui „Gogoașă”! Lui i s-a tăiat robinetul aici și acum ar vrea să fie înființat un alt club și să se lipească acolo. Ideea cu fuziunea mi-a fost propusă și mie, nu e nouă.
Au existat oameni care mi-au propus un astfel de plan, dar nu se pune problema să accept, nu se va întâmpla așa ceva. Ei au impresia că dacă văd că „Gogoașă” face asta mă simt presat și renunț, dar este exclus! Noi nu pierdem suporterii, e posibil doar ca Peluza Sud să nu mai vină la meciuri organizată ca ultras, însă oamenii vor fi pe stadion. Nu vă mirați prea tare de situație, de discuții! Așa e la Craiova, e ceva obișnuit.”