Cum vrea să se salveze Dinamo de la retrogradare. Vedetele care ajung la echipă. Dezvăluiri din interior

Cum vrea să se salveze Dinamo de la retrogradare. S-au aflat numele vedetelor care ajung la echipa din „Ștefan cel Mare”. Au apărut dezvăluiri din interior. Andrei Nicolescu, administratorul special al „câinilor roșii”, a făcut un anunț important.

Formația Dinamo a avut performanțe scăzute în prima parte a actualului sezon. Totuși, echipa din „Ștefan cel Mare” a reușit să câștige partida din ultima etapă, scor 2-0 cu FC Botoșani, codașa Superligii.

Cum vrea să se salveze Dinamo de la retrogradare

După cele 20 de runde disputate, „câinii roșii” se situează pe poziția a 15-a în campionat, cu un total de doar 13 puncte, cu 10 mai puține decât Poli Iași, echipa de pe locul 14.

Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a anunțat că vor fi efectuate noi transferuri.

„Sunt și din campionatul nostru. Sunt și de afară (n.r. jucători români), jucători pe care noi îi considerăm foarte, foarte buni pentru nivelul campionatului.

(n.r. despre Ronaldo Deaconu și Ionuț Nedelcearu, despre care s-a scris că s-ar afla pe lista clubului) Vă dați seama că nu o să pot să vă confirm sau să vă infirm nimic.

Noi încercăm. În momentul în care am rezolvat unul dintre primele transferuri o să venim oficial în fața dumneavoastră cu această informație”, a afirmat Nicolescu, conform ProSport.

Ionuț Nedelcearu, care a debutat în fotbalul mare la Dinamo București, joacă acum la Palermo, echipă din Serie B. El a evoluat vreme de doar 17 minute în actualul sezon. Stoperul are o cotă de piață de 1.5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Ronaldo Deaconu este legitimat la Korona Kielce, club din Ekstraklasa poloneză. El a avut evoluții constante în acest sezon. În cele 20 de partide jucate, mijlocașul a înscris 4 goluri și a dat 3 pase decisive. Cota lui de piață este de 500.000 de euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed