Cum era să-l lase Irina Bara pe Nadal fără titlul de la Roland Garros! Nu e glumă!

Irina Bara s-a oprit în turul al doilea la Wimbledon, după ce a fost învinsă de spaniola Paula Badosa (4 WTA), viitoarea adversară a Simonei Halep.

Irina este mare Rafael Nadal, dar n-a mai îndrăznit să se apropie de celebrul sportiv, de teamă să nu facă iar vreo boacănă. Românca a povestit că era să se aleagă cu amintiri de… neuitat după ce s-a dus la el să-i ceară să facă o poză împreună, la Roland Garros.

”Eu sunt foarte mare fan Nadal, de el îmi place din toate sporturile. Îmi place foarte mult atitudinea lui, modestia. Cred că este sportivul care mă impresionează cel mai mult, cât de modest și de muncitor e.

Cred că de când a început tenisul și până la acest moment s-a comportat la fel. La fel a muncit, dă 100 la 100 în fiecare meci, în fiecare antrenament, și asta aș vrea să iau și eu de la el. Să fiu tot timpul 100 la 100.

Am pățit la Paris în 2020, el se încălzea, voiam să merg în vestiar, și căram o baterie externă destul de mare. Și am vrut să nu-l deranjez, nu știam să mă duc, să nu mă duc, am tot așteptat, și am zis hai că mă duc.

Am scăpat bateria și era să i-o scap pe picior. Mi-am zis asta mai lipsea, să-l accidentez pe Nadal la Roland Garros. Am luat bateria, am zis scuze și-am fugit. Am fost aproape să îi fur titlul.

Nadal este printre singurii jucători care salută pe toată lumea. Nu mă cunoaște, dar dacă trece, salută. Pe mine, pe toți. Mi se pare, nu știu. Câteodată la fete nu te salută dacă le cunoști. Dar dacă mă salută Nadal, e ok”, a povestit Irina Bara pentru treizecizero.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed