Nicolae Dică a plecat de la FCSB în noiembrie 2022, imediat după eșecul 1-2 cu Universitatea Cluj. Antrenorul ”lanternei” Mioveni a recunoscut că și-a dat demisia din cauza declarațiilor pe care Gigi Becali le tot dădea.
„Ce s-a declarat după meciul cu U Cluj m-a făcut să plec. Am vrut și după partida cu UTA. Nu e treaba mea ce fac ei acum acolo. Eu când m-am dus am zis că fac asta și asta. Când n-am mai putut să fac ce am cerut, am plecat.
Când am văzut că sunt anumite lucruri, am plecat. Nu mai are importanță (n.r. dacă Gigi Becali i-a ordonat vreo schimbare). Am venit aici la «Procesul Etapei»?”, a spus Dică la Orange Sport.
Basarab Panduru l-a întrebat apoi direct: „Crezi că Pintilii te-a «lucrat»? E doar o întrebare, nu ne aude nimeni”, după care s-a petrecut următorul dialog în studio:
Dică: „Nu ştiu, e problema lor ce au făcut acolo”
Panduru: „Dar te-ai supărat că se ducea Pintilii la Gigi Becali şi spunea că nu faci bine ce faci?”
Dică: „Pe oricine ar supără aceste gesturi. La orice club, dacă un om din staff-ul tău se duce să vorbească în altă parte, nu te deranja?”