Cubush, cel mai bun prieten al Adelinei Ungureanu! Voleibalista negociază contractele și în funcție de cățel

Naționala României de volei este pe cai mari. A terminat pe primul loc Grupa C a Golden League, înaintea Ucrainei și a Ungariei, și se pregăteșe de semifinala programată pe 16 iunie. Mâine își află adversara și știe sigur ce șanse are să ajungă în finală, pe 19 iunie.

Performanța cere însă sacrificii, săptămânile de cantonament au fost lungi, iar voleibalistele s-au bucurat că au apucat să-și vadă familiie după meciul cu Ungaria, de la Alexandria.

Adelina Ungureanu a fost cea mai fericită dintre toate. „Abia așteptam să-i văd și pe ai meci, care îmi lipsesc foarte mult când sunt în Italia, dar să-mi văd și cățelul, pentru că nu l-am mai văzut de la începutul cantonamentului. A venit cu mine din Italia, am făcut 4 zile pe drum ca să-l aduc.

Am plecat de la Botoșani cu tatăl meu și m-am întors de acolo în România. Eu am rămas la Alexandria și el a mers mai departe acasă. Acum s-a bucurat și el foarte mult să mă vadă, i-au pus și steagul tricolor la gât, a fost suporter.

Din păcate, nu a putut sta în sală, a trebuit să aștepte afară, dar a intrat la finalul meciului și ne-am bucurat împreună”, a povestit voleibalista de la națională.

Adelina își iubește atât de mult cățelul, încât la negocierea contractelor, una din clauze se referă la el. „A fost chiar un criteriu foarte important pe care l-am discutat când am semnat contractul, că trebuie să am o casă cu spațiu pentru cățel.

În principiu Italia e o țară foarte deschisă în ceea ce privește animalele de companie. Poți să mergi cu ele peste tot, la sală, la evenimente sportive, în centrele comerciale, peste tot”, a mărturisit jucătoarea.

„I-am ales numele pentru că mă uitam într-un serial în care era vorba despre o persoană foarte agresivă, dură, dar în momentul în care vorbea cu mama sa, Cuba, la telefon, îi spunea mereu: <<Cubush, ce mai faci, cum ești?>>

Se înmuia când vorbea cu mama lui și mi s-a părut foarte drăguț contrastul ăsta dintre viața lui dură și momentul în care vorbea cu părinții”, a povestit amuzată Adelina Ungureanu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed