FCSB va juca miercuri cu slovacii de la Dunajska Streda în turul trei preliminar în Conference League. După ce UEFA a publicat lista cu posibilele adversare pentru play-off, Mihai Stoica a vorbit despre echipa pe care speră că o va întâlni FCSB.
„Vreau în Norvegia, cu Viking. Sau cu Sligo Rovers. La Konyaspor avem un spion, pe Guilherme”, a spus Mihai Stoica pentru Orange Sport.
Cea mai dificilă adversară ar putea să fie Nice, echipa românului Rareș Ilie.
„E frumos pe Coasta de Azur, dar e scump. Dacă ne calificăm mai departe sper să nu mergem la Nice, că nu sunt locuri la hotel” a mai spus managerul celor de la FCSB.
Posibile adversare pentru FCSB în play-off-ul Conference League
Nice (Franţa)
Vitória de Guimaraes (Portugalia) – Hajduk Split (Croaţia)
Viking (Norvegia) – Sligo Rovers (Irlanda)
Konyaspor (Turcia) – Vaduz (Liechtenstein)
Tragerea la sorți are loc marți, de la ora 15.00.