CSU Craiova a anunțat al doilea transfer al verii. ‘A venit deja la echipă’

CSU Craiova a făcut al doilea transfer din această vară. Oltenii l-au adus din nou pe elvețiano-croatul Ivan Martic. Acesta a revenit la Craiova după ce în ultimele două sezoane a evoluat pentru FC Sion.

Ivan Martic (31 de ani) se află în cantonamentul echipei din Austria.

„Matric a venit acum la echipă, după ce a plecat Conte. A revenit, după 2-3 ani în care a fost în țara lui natală. Poate juca și fundaș central”, a spus Sorin Cârțu la Pro Arena.

Fotbalistul a mai jucat la Craiova între 2017 și 2020. A marcat 5 goluri și a reușit 7 pase decisive în cele 74 de partide disputate pentru olteni. În ultimele două sezoane, fundașul dreapta a jucat doar de 18 ori la FC Sion, iar în ultimul sezon a evoluat doar la echipa a doua a elvețienilor.

În cariera sa, fundaşul de 31 de ani a mai jucat la St. Gallen, FC Schaffhausen, Hellas Verona, Spezia şi Rijeka.

Primul jucător ajuns în această vară la CSU Craiova a fost fundașul central Raul Silva. Acesta a jucat ultima oară pentru Braga.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed