CSM București are programate trei meciuri amicale în perioada 9-14 august.
În 9 august, vicecampioana României va juca în deplasare cu FTC Budapesta. În 12 şi 14 august are programate alte două confruntări cu Krim Ljubljana, formaţia cu care va deschide participarea în Liga Campionilor, în grupa A (10 septembrie).
În primul amical al verii, CSM Bucureşti a dispus sâmbătă, în deplasare, de Gloria Buzău, scor 38-30 (21-16).
Vicecampioana României a ajuns în sezonul trecut până în sferturile de finală în Liga Campionilor.
”Cred că suntem pe un drum bun, iar partea pozitivă a săptămânii viitoare este că vom juca împotriva unor adversari foarte buni. Ne vor testa cu adevărat în toate fazele jocului şi îmi place lucrul acesta, pentru că ei ne vor arăta foarte clar unde jucăm bine, de ce şi ce anume trebuie să îmbunătăţim. Aştept cu mare interes săptămâna viitoare. Energia la echipă este bună şi integrarea jucătoarelor noi se face bine. Sunt un grup foarte frumos care asigură mediul corect şi plin de respect între noi, iar asta contează foarte mult”, a declarat antrenorul Adrian Vasile, după amicalul de la Buzău.