CSA Steaua se întărește pentru noul sezon. Trei noi transferuri

CSA Steaua continuă campania de transferuri. Încă trei jucători au ajuns la echipa antrenată de Daniel Oprița. Este vorba despre Ştefan Bodişteanu, Laurenţiu Corbu şi Doru Calestru.

Ştefan Bodişteanu (19 ani) a făcut parte din echipa României care a jucat la  Campionatul European U19 din această vară. A fost format la Academia lui Gică Hagi şi poate acoperi mai multe posturi în linia de mijloc a terenului. În sezonul trecut, a evoluat în 10 partide în Liga 1 şi Cupa României pentru Farul.
În vârstă de 28 de ani, Laurenţiu Corbu vine din postura de jucător liber de contract, după despărţirea de Chindia Târgovişte. El poate evolua atât ca fundaş dreapta, cât şi stânga, dar şi ca mijlocaş de bandă. A mai jucat pentru ACS Urban Titu, Dinamo şi St Mirren din Scoţia.
Doru Calestru este un internaţional moldovean de 19 ani. Acesta a avut prezenţe la toate loturile de juniori, dar şi la selecţionata U 21.
A început fotbalul la Dacia Buiucani, echipă cu care a promovat în prima divizie a Moldovei şi poate evolua ca fundaş de bandă sau central. În ţara vecină a mai jucat pentru FC Sfîntul Gheorghe.
CSA Steaua s-a despărțit de opt jucători în această vară

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed