Edi Iordănescu a început dezamăgitor mandatul de selecționer al României, iar antrenorul a fost aspru criticat de numeroase persoane din fotbalul românesc.
Iordănescu a început cu două meciuri amicale, 0-1 contra Greciei și 2-2 împotriva Israelului, iar în primul meci oficial a pierdut clar contra Muntenegrului, scor 0-2, după un joc foarte slab al României în Liga Națiunilor.
După meci, selecționerul a spus că nu a mers la echipa națională pentru a-și distruge cariera și a cerut ca toată lumea să își asume rezultatele echipei naționale, nu numai el.
Basarab Panduru a avut o reacție dură după discursul lui Edi Iordănescu, spunând că selecționerul și-a asumat obiectivul stabilit de FRF și nu are dreptul să facă astfel de declarații în acest moment.
„El, când vine, acceptă un contract pe care nu l-a acceptat nimeni. Tu te-ai dus cu același contract la toată lumea. Ceilalți nu au vrut să discute despre contract, au spus că e ceva personal între ei și președinte, dar Boloni a discutat. Tu ai acceptat ce n-a acceptat nimeni. Dacă termini pe locul 3, te putem da afară. ‘A, da? Foarte bine! Cum? Normal, locul 1, 2, semnez contractul, dați-mi-l, îl semnez imediat’. Ca acum, după primul meci, să ne spui că trebuie toată lumea să aibă responsabiitate, că trebuie o grămadă de lucruri pe care, dacă probabil le-ai fi spus atunci, nu mai erai selecționer, că nu te mai puneau.
Atunci ai tăcut din gură, ai dat din cap, ai venit, iar acum vii să ne spui că nimic nu e bun? Tu de fapt vrei să-ți aperi pielea, miroși că vin astea patru meciuri și te-ar putea da afară. Hai să fim toți vinovați, să ne dăm toți vinovați… bănuiesc că vorbește de o reconstrucție, care nu știu ce o însemna. Ce vrei? Să nu mai vină Chiricheș? Să nu mai vină călcâiul, Maxim, și să-i aducem pe ceilalți?”, a spus Basarab Panduru, la Orange Sport, potrivit sport.ro.