Simona Halep este suspendată provizoriu după ce a îeșit pozitiv la un test anti-dopping efectuat la US Open.
Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis, asociație fondată de Novak Djokovic și-a arătat sprijinul pentru Halep.
Djokovic este alături de Simona Halep
Asociația care reprezintă primii 500 de jucători de simplu din ATP și WTA, PTPA a emis un comunicat prin care a anunțat că Simona Halep va avea parte de un recurs corect și complet și că va lupta pentru drepturile fostului număr 1 mondial.
„PTPA se angajează să asigure că Simona Halep, la fel ca orice alt jucător, va avea parte de un recurs corect și complet.
Vom lupta pentru drepturile sale și vom pleda pentru corectitudine și transparență pentru toți jucătorii”, a fost mesajul transmis de PTPA.
Tara Moore, atac la PTPA. Ce acuze le aduce sportiva
Tara Moore, o jucătoare din Marea Britanie mai puțin cunoscută, se află într-o situație similară.
A fost în vară suspendată provizoriu după ce un test anti-doping a ieșit pozitiv la nandrolon.
Britanica a anunțat la vremea respectivă că „nu am luat niciodată cu bună știință o substanță interzisă în toată cariera mea.
Investigăm cum ar fi putut să apară rezultatul pozitiv și aștept cu nerăbdare să demonstrez că sunt un sportiv curat.
Sunt profund întristată de suspendarea provizorie și sper să revin pe teren cât mai curând posibil”.
Tara Moore, nu a beneficiat de susținerea PTPA, și a încercat să își verse frustrarea pe organizația înființată de Djokovic.
„Tăcerea lor spune totul”, a scris Tara Moore pe Twitter
La scurt timp, a revenit cu o postare sarcastică:
„Mulțumim PTPA pentru că m-ați ajutat pe mine și pe Barbara Gatica”.
Thanks @ptpaplayers for helping myself and @BarbaraGaticaa too 🥴🥴 #sarcasm https://t.co/UGVEnureJV
— Tara Moore (@TaraMoore92) October 26, 2022
Barbara Gatica, sportiva invocată de Tara Moore în postare, a fost la rândul ei suspendată provizoriu în iunie de ITIA.
Gatica a fost suspuendată și ea din competiții, după ce la un test dat în mai a ieșit pozitivă la un turneu disputat în Bogota, Colombia.