Cristina Neagu a fost protagonista unui interviu intrigant, la scurt timp după ce handbalista și-a anunțat retragerea din sportul mult iubit! Câștigătoarea a patru baloane de aur a oferit detalii despre viața personală.
Sportiva a recunoscut faptul că, uneori, celebritatea o copleșește. Cristina și-ar dori să aibă parte de mai multe momente de intimitate, însă este conștientă de faptul că există alte personalități, din diverse domenii, care experimentează situații și mai extreme.
Cristina Neagu rupe tăcerea!
„Oamenii mă recunosc pe unde merg. Nu de fiecare dată e cel mai plăcut lucru. Eu, în capul meu de copil, când m-am apucat de handbal şi îmi doream să fiu cea mai bună handbalistă din lume, nu-mi doream această faimă neapărat. Aş vrea să fiu o persoană obișnuită. Nu te gândi acum că sunt Messi sau Cristiano Ronaldo. La modul că ies pe stradă şi nu pot să merg pe stradă că sar oamenii pe mine!”, a declarat Cristina Neagu, potrivit AS.
Cristina Neagu a fost supranumită drept „Messi din handbal”. Sportiva a vorbit despre această etichetă, recunoscând faptul că este mai mult decât „onorant” să fie comparată cu argentinianul care a cucerit lumea.
„Pe de o parte îţi dai seama că e onorant. Să zic aşa. Messi e Messi. Nu trebuie să detaliem. Pe de altă parte eu sunt Cristina Neagu. Asta vreau să fiu!”, a completat cea mai bună handbalistă din România.