CSM București a ratat anul acesta en-fanfare obiectivele majore. De la calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor, și până la campionatul pierdut în fața Rapidului. Se poate lăuda doar cu o Cupa României, mult prea puțin însă față de investițiile financiare în această echipă.
Căpitanul CSM-ului, Cristina Neagu, încearcă să găseacă un alibi în fața constetatarilor. Și în fața acelora care știu că chiar ea, cvadrupla cea mai bună handbalistă a lumii în anii precedenți, este cel mai bine plătit bugetar. Deocadamtă, pe zero performanțe.
„Da, este un sezon ratat sau semiratat. Să luăm campionatul și să ne calificăm în Final Four sunt obiectivele an de an. Ne dorim să câștigăm tot ce se poate câștiga pe plan intern și să ajunge în Final Four-ul Ligii Campionilor. În momentul în care nu reușești aceste lucruri, poți să-l numești un sezon ratat.
Față de sezonul trecut, echipa noastră s-a schimbat destul de mult. Au venit jucătoare noi, cu mentalități diferite, cu stiluri de joc diferite. Am pierdut câteva meciuri importante la început de sezon pentru că echipa nu avea omogenitate. Nu ne cunoșteam între noi, nu știam care e stilul de joc și cum ne place să jucăm.”, a spus handbalista CSM-ului într-un interviu pentru unul dintre sponsorii ei.
”Problema e că în această vară ne pleacă 10 jucătoare. Vor veni alte jucătoare. Practic, o luăm de la capăt. Nu poate fi asigurată continuitatea. Lucrurile astea nu țin de mine. E o chestiune de management, contează și dorința jucătoarelor care pleacă și care vin. Dar lucrurile astea afectează jocul.
Vor veni alte fete, care joacă în stiluri diferite și cu care trebuie să ne înțelegem. Ne va trebui timp, dar nu avem. De omogenitate trebuie să se ocupe antrenorul. El implantează un anumit stil de joc, el își dorește anumite jucătoare, pe care crede că le poate folosi.
Noi, celelalte fete, putem să comunicăm la antrenamente și să punem la punct micile detalii. Azi, suntem prietene. Dar grupul se desface. Dar grupul e unul dintre cele mai frumoase din cariera mea. Îmi pare rău că multe vor pleca”, a încercat Cristina Neagu să explice.