Cristiano Bergodi, dat afară?! Dan Şucu taie în carne vie. Antrenorul care ar urma să ajungă la Rapid

Cristiano Bergodi, dat afară?! Dan Şucu, patronul formației din Giulești, taie în carne vie. S-a aflat numele antrenorului care ar urma să ajungă la Rapid. Echipa trece printr-un impas, dat fiind că giuleștenii au ajuns la 5 partide fără victorie.

Astfel, Cristiano Bergodi trebuie să redrezese echipa înainte de cele două partide din ultimele etape din acest an, astfel încât antrenorul să nu aibă probleme cu Dan Șucu și Victor Angelescu, cei doi investitori de la Rapid.

Cristiano Bergodi, dat afară?!

Potrivit GSP.ro, șefii din Giulești vor mai mult de la formația lor și ar lua în calcul inclusiv demiterea lui Bergodi. Mai mult, tehnicianul italian ar fi primit chiar un ultimatum: va trebui să obțină 4 puncte în ultimele două meciuri din 2023. Este vorba despre duelurile cu Petrolul (15 decembrie, 20:00) și Farul (20 decembrie, 20:30).

Dacă nu va realiza acest obiectiv, Bergodi ar urma să plece de la gruparea de lângă podul Grant. De altfel, cel care ar putea să-i ia locul este Marius Măldărășanu (48 de ani), potrivit Orange Sport.

Daniel Coman, președintele de la Hermannstadt, a venit cu explicații în legătură cu acest subiect, conform Digi Sport.

„În momentul de față nu s-a discutat nimic nici despre mine și nici despre Măldărășanu. Ar putea să-l ia pe Măldărășanu la iarnă, pentru că are o clauză.

Sigur, trebuie să fie și el de acord. Dacă s-ar duce el, vom vedea la momentul respectiv. Dacă se va pune problema, la un moment dat, vom vorbi la momentul respectiv”, a spus Coman, potrivit sursei citate anterior.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed