Cristian Tudor Popescu a fost uimit de gestul făcut de Simona Halep. Jucătoarea de tenis încă îl apără pe fostul său antrenor, arătat cu degetul de toți în scandalul de dopaj.
Românca a fost suspendată 4 ani pentru dopaj, după ce a luat suplimente contaminate cu roxadustat, la indicațiile oamenilor antrenorului francez. După ce a izbucnit scandalul, Halep a renunțat la serviciile lui Mouratoglou.
Cristian Tudor Popescu, uimit de gestul Simonei Halep
Simona Halep l-a concediat pe francez după ce a fost suspendată pentru dopaj. Toți l-au considerat pe antrenor principalul vinovat.
La audierile de la TAS, acolo unde Halep a obținut reducerea pedepsei, Patrick Mouratoglou a declarat în fața judecătorilor că toată vina este a sa.
Cristian Tudor Popescu a recunoscut că l-a uimit atitudinea Simonei, care încă îl apără pe Mouratoglou.
„Mai mult, s-a apucat să spună că Mouratoglou n-a manipulat-o, că ea a avut încredere în el și a fost o greșeală.
Văd că Simona este dispusă în continuare să-l apere până în pânzele nici măcar albe, până în pânzele negre… Nici pentru Darren Cahill nu știu dacă făcea asta! Dar iată că pentru Mouratoglou o face.
Spune că n-a manipulat-o, dar faptul că în două înfățișări la rând în fața celor de la tribunalul independent Sport Resolutions n-a spus absolut nimic, n-a menționat nimic despre suplimentul cu colagen pe care l-a luat, ea știa foarte bine că l-a luat!
Era din dieta ei zilnică și fusese luat la recomandarea lui Mouratoglou, ca să-i îmbunătățească articulațiile, mobilitatea. Ori ea n-a spus nimic!
Ori Mouratoglou a rugat-o să nu spună, ori ea nici n-a știut. Asta este manipulare! Îmi pare rău pentru Simona, dar văd că ea își menține astfel de declarații în condițiile în care, un an de zile, care a însemnat aproape un iad pentru ea, Mouratoglou nu a recunoscut că este 100% vinovat de acel supliment pe care i l-a dat.
Simona e vinovată pentru alte lucruri, nu pentru asta. De asta spun că nu înțeleg această atitudine a ei”, a mai spus gazetarul pentru gsp.ro.
Mouratoglou şi-a asumat vina
Antrenorul francez și-a asumat vina la audierile de la TAS. Acesta a spus că Halep nu este vinovată pentru contaminarea cu roxadustat.
„Într-adevăr, noi i-am propus să ia colagenul și l-am cumpărat de la o companie. S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să știu, dar mă simt responsabil pentru ce s-a întâmplat, deoarece e vorba de echipa mea și de mine. Noi i-am adus acest colagen.
Mi s-au deschis ochii asupra faptului că orice sportiv se poate contamina mâine, pentru că, aparent, acest lucru se întâmplă tot mai des. Suplimentele ar trebui să fie curate, dar se întâmplă să fie contaminate. Vorbim despre cantități extrem de mici. Foarte, foarte mici, au efect zero, dar se întâmplă să le ai în organism și să fii pozitiv la un test doping. Asta e teribil, pentru că ești complet nevinovat, reputația ta e afectată”, a spus Patrick Mouratoglou.