Cristian Stellini, antrenorul interimar al echipei Tottenham Hotspur, a fost demis luni, după înfrângerea catastrofală cu Newcastle, scor 1-6.
În locul lui a fost numit Ryan Mason. La mai puţin de o lună după demiterea fostului antrenor Antonio Conte, Tottenham îl demite şi pe interimarul Cristian Stellini, fostul asistent al tehnicianului italian.
„Performanţa de duminică a fost total inacceptabilă. A fost devastator de văzut. Sunt multe motive care au dus la acest deznodământ şi chiar dacă eu, Consiliul de Administraţie, antrenorii şi jucătorii trebuie să ne asumăm responsabilitatea colectivă, în cele din urmă responsabilitatea este a mea.”, a scris preşedintele clubului, Daniel Levy, într-o declaraţie pe site-ul oficial al lui Tottenham.
Noul antrenor interimar al formaţiei londoneze este Ryan Mason, fost jucător al clubului şi fost antrenor interimar între lunile aprilie şi iunie 2021, după plecarea lui Jose Mourinho.