Cristian Romero, reacție neașteptată. Ce a făcut concurentul pe post al lui Radu Drăgușin. Nu a ținut cont de nimic

Cristian Romero a avut o reacție total neașteptată. Fundașul central al celor de la Tottenham a postat un mesaj pe contul de socializare, ia fanii au reacționat rapid.

Fotbalistul, care ar putea ajunge la Real Madrid, a făcut mai multe comentarii după înfrângerea cu Arsenal, 0-1, pe teren propriu.

Cristian Romero, reacție neașteptată

Romero, concurentul pe post al lui Radu Drăgușin la Tottenham, critică clubul într-o postare pe X. Mesajul a apărut după ce echipa românului a pierdut cu Arsenal, 0-1. Argentinianul care a juca 90 de minute nu a putut ă împiedice lovitura de cap a lui Gabriel din repriza a doua, care a adus victoria lui Arsenal.

 „Tottenham a pierdut din nou în fața lui Arsenal. Nu s-a rezumat la luptă, ci la detalii. A fost singurul club din Premier League al cărui jucători s-au întors de la echipele naționale pe cont propriu și fără implicarea clubului, așa cum au decis cei responsabili. Asta i-a dat un avantaj lui Arsenal, deoarece jucătorii noștri au ajuns mai puțin odihniți decât adversarii.”, a scris fotbalistul.

Romero și-a șters ulterior postarea, conform 90min.com.

Decizia lui Tottenham de a nu organiza deplasarea pentru jucătorii săi nu a fost unică.  Clubul nu are nicio obligație să facă acest lucru. Totuși, multe echipe organizează transport privat pentru fotbaliști.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed