Cristi Borcea nu-şi încalcă jurământul făcut! Anunţ clar al soţului Valentinei Pelinel. Ce are interzis fostul şef al lui Dinamo. Mărturia de ultimă oră a omului cu o avere estimată la circa 100 de milioane de euro.
Cristi Borcea s-a schimbat total de când a întâlnit-o pe Valentina Pelinel. A spus că nu mai vrea să revină în fotbal şi se ţine de promisiune.
Cristi Borcea nu-şi încalcă jurământul făcut!
Cristi Borcea e decis să întoarcă spatele marii sale pasiuni. Nici nu se gândeşte să mai investească la Dinamo. A spus-o de mai multe ori şi nu vrea să facă niciun pas înapoi.
Borcea are 9 copii cu 4 femei diferite şi vrea să aibă grijă de toţi. Singurul lucru pe care mai este dispus să-l facă este să închirieze o lojă în noul stadion al lui Dinamo. Mai are de aşteptat pentru căucrările la arena din Ștefan cel Mare au fost amânate din nou de CNI.
„(Cu ce mă ocup în prezent?) Afaceri și familie, ca întotdeauna, cum am fost antrenat.
(S-a vorbit de o revenire în fotbal) Eu, în fotbal, niciodată… Nu are rost s-o repet. Sunt foarte mulți dinamoviști cu mulți bani care-mi spun să ne întoarcem, să facem o echipă puternică și am zis „pas”. Nu voi fi niciodată legat de altă echipă, n-o să merg niciodată la altă echipă în afară de Dinamo, să fie clar!
N-o să finanțez nicio echipă. Singurul club ar putea fi doar Dinamo doar dacă, atenție!, se vor implica fiii mei Patrick sau Coco, asta așa, ca să le dau ajutor financiar, ca experiență. Când va fi noul stadion, s-ar putea să fiu un sponsor important, să-mi iau lojă, să vin la meciuri. Atât.
Dar, în rest, să mă implic mai mult de atât… Niciodată! De ce? Păi am nouă copii! Pe ei cine-i crește?! Nu mai e Borcea de acum 15-20-25 de ani„, a declarat Cristi Borcea, conform gsp.ro.
Cristi Borcea are 9 copii cu 4 femei diferite. Cu prima sa soție, Mihaela Borcea, fostul patron al lui Dinamo are un băiat, Patrick, şi gemenii Melissa Antonia şi Angelo. Cu a doua soție, Alina Vidican, are alți doi copii. Este vorba despre George Alexandru şi Gloria. Borcea mai are o fetiță, Carolyn, din relația cu Simona Voiculescu. Şi Valentina Pelinel i-a dăruit 3 copii, pe Milan și gemenele Indira și Rania.