Cristi Borcea nu se dezminte! S-a aflat ce a putut să facă milionarul. Nici Valentina Pelinel nu ştia. Fostul şef al celor de la Dinamo nu e deloc modest în privinţa trecutului său. S-a decis să dea cărţile pe faţă.
Cristi Borcea a fost un cuceritor. Nu se fereşte nici acum să recunoască că a făcut în viaţa sa.
Cristi Borcea nu se dezminte!
Cristi Borcea a recunoscut că, în timpul căsniciilor cu Mihaela şi Alina Vidican, a avut numeroase relaţii extraconjugale. Totul s-a schimbat radical după ce s-a căsătorit cu Valentina Pelinel. Milionarul a renunţat complet să se mai uite la alte femei. Borcea a precizat că este un bărbat foarte fericit cu cea de a treia soţie.
„Am fost mereu cu cine mi-am propus. Dar m-am liniștit. Nu am fost liniștit înainte, până să mă căsătoresc cu Valentina. Atunci aveam altă vârstă, ieșeam. Păi, când eram cu Alina sau cu Mihaela, tot ce mi-a plăcut ochiului… am mers. Da, și când eram căsătorit. Erau conjunctura, natura și poziția mea de cum eram atunci. Eram în toate discotecile, barurile.
M-a mustrat conștiința, dar ce să faci? Asta a fost tinerețea. Nu aș mai face acum ce am făcut atunci. Nu aș mai face nici să risc cu subminarea economiei naționalei, ce făceam la 20 de ani. Odată cu vârsta, gândești totul altfel”, a dezvăluit Borcea în podcastul „Tare de tot”.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreună 3 copii. Este vorba despre Milan și gemenele Indira și Rania. Cu prima sa soție, Mihaela, fostul acţionar al lui Dinamo îi are pe Patrick şi gemenii Antonia Melissa şi Angelo.
Cu cea de-a doua soţie, Alina Vidican, are alți doi copii, George Alexandru şi Gloria. Borcea mai are o fetiță, Carolyn, din relația cu Simona Voiculescu. Milionarul, cu o avere de aproximativ 80 de milioane de euro are nouă copii cu patru femei diferite.