Cristi Borcea a dat cărţile pe faţă! Anunţ de ultimă oră despre Valentina Pelinel. S-a aflat ce se întâmplă, de fapt, în familia milionarului. Fostul acţionar al celor de la Dinamo a spus totul.
Cristi Borcea s-a schimbat total. A devenit un familist convins după ce, în trecut, era un adevărat crai.
Cristi Borcea a dat cărţile pe faţă!
Cristi Borcea a dat totul uitării. Se iubeşte cu Valentina Pelinel la fel ca în prima zi. Cei doi s-au căsătorit încă din 2018, după ce milionarul a ieşit din puşcărie. Se spune că cei doi erau împreună încă dinainte ca Borcea să divorţeze de Alina Vidican.
„Cel mai important este să fii împăcat și liniștit, să ai liniștea pe care o am eu cu Valentina. Să mergi de drag acasă, să poți să stai cum stau eu, în fiecare seară, câte 3-4 ore pe terasă, și dezbatem toate problemele, este foarte important.
Mai ales pentru oamenii care au stres, că am și eu peste două mii de oameni, credite… Acasă trebuie să mă delimitez de tot, să găsesc starea necesară.
Mi-a ajutat Dumnezeu de am găsit în Valentina – mai bine mai târziu decât niciodată! -, mi-am găsit femeia care-mi dă și liniște, și putere, și înțelegere. Este extraordinar de pozitivă. Cea mai de încredere, cea mai frumoasă și cea mai deosebită femeie din lume”, a spus Borcea la podcastul Fită cu Adită.
Cristi Borcea are 9 copii cu 4 femei diferite. Valentina Pelinel și fostul patron al lui Dinamo au împreuna 3 copii. Milan și gemenele Indira și Rania. Cu prima sa soție, Mihaela, Borcea are un băiat, Patrick, şi gemenii Antonia şi Angelo.
Cu cea de-a doua soţie, Alina Vidican, milionarul român are alți doi copii: George Alexandru şi Gloria. Borcea mai are o fetiță, Carolyn, din relația cu Simona Voiculescu.