Deja se punea întrebarea: după o săptămână de miere cu noul antrenor, să vină și una de fiere la Universitatea Craiova? Nu că n-ar fi ajuns la poartă, nu că n-ar fi bifat elevii lui Mirel Rădoi acțiuni coerente în Israel.
În fața a 13.421 de spectatori, fani ai lui Hapoel, elevii lui Rădoi nu s-au simțit totuși în apele lor. Gazdele le-au cam ascuns mingea în prima parte, iar Mirel a fost ca un leu în cușcă. Nu prea i-a convenit că Hapoel a dictat ritmul, deși lui Bairam, Ivan sau Koljic tactica le-a venit mănușă.
Însă fotbalul se joacă pe goluri. Și dacă nu le-am văzut în timpul regulamentar de joc, am avut parte de ele abia în prelungiri. În prima repriză de prelungiri. Mai întâi Rogulic a deschis scorul pentru Craiova, dintr-o superexecuție. Dar nu au apucat să proceseze bucuria oltenii, că s-au trezit egalați la faza următoare de Hemed.
Gazdele au atacat ca la Rovine, iar prelungirile prelungirilor i-au găsit pe oamenii lui Rădoi, înghesuiți, bombardați ca la război, dar cu un braz portar Lazar.
Care a intrat în focuri și la loviturile de departajare. O loterie din care a ieșit câștigătoare echipa care n-a ratat nimic, adică Hapoel. Rădoi a fost ”trădat” chiar de cei mai siguri executanți, Andrei Ivan și Bancu. Iar seara luminoasă s-a încheiat amar pentru România.
Hapoel Beer Sheva: Glazer – Tibi, Abu Abaid, Miguel Vitor, Helder Lopes – Bareiro, Yosefi, Elias – Safuri, Selmani, Ansah
Rezerve: Harush, Keltjens, Shechter, Micha, Jehezkel, Madmon, Hemed, Tzadik, Andre Martins, Dadia, Hatuel, Suleymanov
Antrenor: Elyaniv Barda
CSU Craiova: Lazar – Martic, Raul Silva, Screciu – Hanca, Crețu, Mateiu, Bancu – Baiaram, Koljic, Ivan
Rezerve: Rusu, Popescu, Vătăjelu, Cîmpanu, Nistor, Rivaldinho, Vlădoiu, Markovic, Căpățînă, Roguljic, Găman, Vînă
Antrenor: Mirel Rădoi