Costel Gâlcă s-a dezlănţuit! Cuvinte dure la adresa propriei echipe. CSU Craiova a făcut o primă repriză slabă pe terenul celor de la U Cluj, dar a reuşit să scoată un punct după ce a egalat în partea secundă.
Costel Gâlcă voia să câştige pe terenul liderului din Superliga, dar nu a reuşit. A lansat cuvinte dure la adresa jucătorilor.
Costel Gâlcă s-a dezlănţuit!
„Îmi doream să iau cele trei puncte. Băieţii erau foarte montaţi. Prima repriză ne-a fost frică, nu am avut personalitate în teren. Am primit gol din fază fixă. În a doua repriză am avut ceva ocazii. Am avut şansă la gol. Puteam să întoarcem rezultatul. Nu e de ajuns să jucăm o repriză. Am greşit foarte mult. Când pierzi mingi uşoare e normal să fac schimbări la pauză”, a spus Costel Gâlcă, la finalul meciului, în direct la Digi Sport.
Costel Gâlcă nu s-a oprit aici. Spune că îi este greu să facă o echipă la Craiova. „E greu să pui cel mai bun 11. Sperăm să câştigăm meciurile pentru că e foarte important. Nu e ciudat clasamentul. Au luat puncte pe jocul lor şi meritul lor. E normal ca U Cluj şi Oţelul să fie primele. Au omogenitate şi jocul lor”, a mai spus Gâlcă, conform sursei citate.