Cosmin Olăroiu și Mirel Rădoi, victorii în Emiratele Arabe Unite

Echipele antrenate de Cosmin Olăroiu şi Mirel Rădoi au reuşit victorii în meciurile disputate vineri, în cadrul primei etapei din Pro League, campionatul din Emiratele Arabe Unite.

Echipa lui Cosmin Olăroiu, Sharjah Cultural Club a jucat în deplasare, la Al Ittihad Kalba, şi s-a impus cu 4-3. Sharjah a condus cu 1-0 şi 2-1, prin golurile înscrise de brazilianul Caio. La pauză s-a intrat cu scor egal, 2-2, iar gazdele au preluat conducerea în minutul 60. Însă Cosmin Olăroiu a fost inspirat în minutul 70, atunci când l-a aruncat în luptă pe Paco Alcacer, iar spaniolul a fost decisiv. Mai întâi a egalat, în minutul 79, pentru ca în minutul 87 să-i ofere pasa decisivă lui Luanzinho, care a stabilit scorul final, 4-3. Echipa antrenorului român întâlnește în etapa viitoare, acasă, pe Al Wasl, potrivit news.ro.

Într-un alt meci, Al-Bataeh a jucat în deplasare cu Al-Wahda. Abang a deschis scorul pentru oaspeţi, în minutul 6, dar Al-Wahda a egalat în minutul 19, din penalti. Mirel Rădoi l-a introdus în meci pe Alvaro de Oliveira, în minutul 80, iar acesta a înscris golul victoriei în minutul 85. Al-Bataeh s-a impus cu 2-1, iar în etapa a doua va juca, pe teren propriu, cu Al Ittihad Kalba.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed