Cosmin Olăroiu i-a luat prin surprindere pe toți. Dezvăluiri despre echipa națională: „Trebuie să te cheme cineva ca să te duci, nu?”

Cosmin Olăroiu i-a luat prin surprindere pe toți cu dezvăluirile făcute despre echipa națională.

Antrenorul a avut rezultate de excepție în Golf, dar acum se gândește să revină în România.

Cosmin Olăroiu i-a luat prin surprindere pe toți

Cosmin Olăroiu a recunoscut că i s-a propus în mai multe rânduri să devină selecționerul României. De fiecare dată a fost însă sub contract cu o altă echipă.

Acum, spune că nu ar refuza să vină la cârma naționalei în cazul în care Edi Iordănescu ar pleca, iar șefii FRF i-ar face o ofertă.

„Experienţa mea de selecţioner este mult mai mică decât cea de antrenor de zi cu zi. Pentru că, mai ales aici, e puţin diferit. E un proces de învăţare. Munca asta de zi cu zi aduce la un progres, la echipa naţională ai trei zile.

N-aș avea niciodată nicio problemă să fac lucru ăsta, însă… De exemplu, cineva cunoscut de la noi mă critica pentru că nu m-am dus la echipa națională. Dar cum poți să te duci…?! Poți să te prezinți acolo și să zici: «Am venit și eu, pot să antrenez?». Trebuie să te cheme cineva ca să te duci, nu? Și nu s-a întâmplat lucrul ăsta (n.r. – în ultima perioadă).

Era foarte greu pentru mine să vin după Mirel, aproape imposibil. aA fost dăți când, într-adevăr, au venit (n.r. – pentru a-l oferta), dar eram antrenor la o echipă de club

Eu las o ușă deschisă oriunde sunt chemat și mi se dă posibilitatea să lucrez.

Până la urmă, noi, ca antrenori, trebuie să apreciem faptul că cineva ne cheamă și ne dă posibilitatea să lucrăm. E o competiție foarte mare la momentul ăsta și sunt antrenori care pleacă de la o echipă și găsesc foarte greu un alt post.

Mulți îmi spun: «De ce nu te duci să antrenezi [în altă parte]?». Cum să mă duc dacă nu mă cheamă? Rămân unde sunt.”, a declarat Cosmin Olăroiu în podcastul „Profu’ de Sport”, citat de gsp.ro.

Olăroiu, cifre impresionante

Cosmin Olăroiu a plecat din România în 2007, iar de atunci a avut rezultate de excepție. 12 trofee a reușit să adune.

2007/2008 – campion în Arabia Saudită cu Al Hilal
2007/2008 – Cupa Prințului cu Al Hilal
2008/2009 – Cupa Prințului cu Al Hilal
2009/2010 – Cupa Qatar-ului cu Al Sadd
2011/2012 – campion în Emirate cu Al-Ain FC
2012/2013 – campion în Emirate cu Al-Ain FC
2013/2014- campion în Emirate cu Al-Ahli Dubai
2015/2016 – campion în Emirate cu Al-Ahli Dubai
2019/2020 – campion în China cu Jiangsu Suning
2021/2022 – Cupa Președintelui cu Al Sharjah
2022/2023 – Supercupa Emiratelor Arabe Unite cu Al Sharjah
2022/2023 – Cupa Președintelui cu Al Sharjah
2022/2023 – Cupa Ligii Emiratelor Arabe Unite cu Al-Sharjah

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed