Dacă România nu și-a câștigat biletul la cea mai importantă competiție a planetei, românii din fotbal se vor afla în tribune, la meciurile mondialului din Qatar. Cosmin Olăroiu n-a avut prea mult de mers, din Emirate până în Qatar, așa că nu a venit în țară în această pauză pe care au luat-o campionatele lumii.
Antrenorul lui Al Sharjah este prezent în Qatar chiar la meciul de deschidere și a evitat să numească o favorită la titlul mondial.
”E foarte greu să numești o favorită, sunt valori apropiate, diferența e mică. Bineînțeles că țări precum Brazilia, Argentina, Germania pornesc cu șanse mari, dar Anglia ar putea fi o surpriză, iar Franța, chiar și cu absenții, are jucători, vin alți jucători de valoare.”, a spus Cosmin Olăroiu pentru TVR.
De asemenea, antrenorul care a dus-o pe FCSB în grupele Ligii Campionilor a vorbit și despre organizarea Cupei Mondiale care debutează de la ora 18, cu partida Qatar-Ecuador, dar și despre valul de contestații la adresa organizatorilor.
”Când o țară primește organizarea, celelalte suferă. Înseamnă mult economic, turistic, investiții, și e o normal să apară contestații… Dar fotbalul e al tuturor, trebuie să fie peste tot în lume. Noi avem o percepție greșită, dar fotbalul arab a crescut mult.
Sunt și eu surprins de cât de multe lucruri s-au realizat, deși aveam cunoștințe de ce o să se întâmple. Eu cred că a căpătat o amploate foarte mare, chiar și acele contestații au atras atenția. E de admirat că o țară poate să construiască atât de repede să ajungă la acest nivel.”, a mai spus Olăroiu pentru TVR.