Coşmarul vieţii pentru Simona Halep! Mărturia şocantă a româncei. Abia acum s-a aflat prin ce a trecut

Simona Halep, protagonista unui moment unic de sinceritate! Dubla deținătoare de Grand Slam a vorbit despre perioada „de abandon” pe care a traversat-o, în momentul în care a fost depistată pozitiv de Roxadustat, în timpul US Open 2022.

Sportiva s-a simțit abandonată de-a lungul întregii perioade în care a fost implicată în procesul de dopaj. Foarte multe persoane s-au distanțat de aceasta, nedorind să fie asociați cu numele Simonei Halep, jucătoarea de tenis care a „comis-o”.

Coşmarul vieţii pentru Simona Halep!

În cadrul unui interviu oferit presei din străinătate, Halep a admis faptul că doar familia i-a fost alături în acele momente de coșmar.

„Ei bine, am avut familia alături. Știu că poate sună a clișeu. Dar pentru mine a fost același lucru când auzeam oameni că atunci când ai o problemă, oamenii pleacă și ai doar familia și oameni foarte apropiați. Deci, s-a întâmplat la fel. M-am izolat puțin. M-am simțit în siguranță doar cu oamenii mei foarte apropiați, familia și câțiva prieteni, și probabil că m-au ajutat și ei. Tenisul, de-a lungul anilor, m-a ajutat să înțeleg că trebuie să fii puternic, și trebuie să aștepți ziua următoare și să încerci să faci tot ce e mai bun.

Așa că am încercat să fac tot posibilul să rămân puternic, trecând prin ceea ce am trecut cu gândire pozitivă. Am spus că am speranțe, chiar dacă am avut multe întârzieri, speranțele s-au năruit, dar nu m-am dat bătută. Știam că nu am făcut nimic rău. Cred că asta m-a ajutat cel mai mult să rămân prezentă și să lupt pentru asta!”, a spus Simona Halep, pentru We Are Tennis.

Simona a mărturisit prin ce sentimente a trecut atunci când a primit vestea testării pozitive cu Roxadustat.

„Am fost mereu atentă, am verificat de sute de ori!”

În prezent, sportiva se află într-o pauză prelungită premeditată de către unele probleme medicale, mult mai complicate decât s-a crezut inițial. Nu știe când va mai putea reveni în teren.

„Ziua în care soarele a dispărut a fost cea în care am citit e-mailul. Era de fapt lună, pentru că era noapte când m-am dus în pat, 23:00 am citit e-mail-uri, pentru că nu citesc e-mail-uri non-stop, nu sunt genul ăsta de persoană și am fost șocată.

I-am trimis un mesaj lui Patrick (Mouratoglou), pentru că el era antrenor în acel moment. Am spus, nu se poate, pentru că așa ceva nu s-a întâmplat. I-am întrebat dacă este adevărat, dacă am citit-o bine, iar ei au răspuns că da. Apoi am fost ca și cum soarele a dispărut. Dar era ca și cum lumina din capul meu era stinsă. Am fost într-un moment în care nu știam ce se întâmplă, nu înțelegeam cum este posibil.

Pentru că am fost mereu atentă, am verificat de sute de ori înainte de tot ce am luat. Doar că am avut încredere în oamenii cu care lucram și am luat suplimentele. Eram în siguranță, într-un fel, pentru că pe sticle nu era nimic interzis. Am întrebat de câteva ori dacă sunt verificate și sunt sigure și am primit răspunsul că da. A fost un șoc și emoțional, ca și cum m-ai lovit cuțitul în piept și nu mai am suflare!”, a completat Simona.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Vestea dimineţii pentru Simona Halep! Anunţul venit de la WTA. Şi Sorana Cîrstea, direct vizată

Vestea dimineţii pentru Simona Halep! Anunţul venit de la...

Vestea momentului pentru tricolorul lui Mircea Lucescu! S-ar putea materializa transferul. Marius Șumudică a spus tot

Vestea momentului pentru tricolorul lui Mircea Lucescu! Jucătorul ar...

Salt măreț pentru vedeta FCSB! Străinii au confirmat mutarea. Unde ar putea ajunge Darius Olaru

Darius Olaru traversează una dintre cele mai bune perioade...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed