Cornel Dinu s-a dezlănţuit! Acuze dure la adresa șefilor de la Dinamo. Fosta glorie a echipei a găsit vinovații pentru startul prost din acest sezon.
Echipa condusă de Ovidiu Burcă este pe ultimul loc în Superliga după ce a suferit trei înfrângeri.
Cornel Dinu, acuze dure la adresa şefilor de la Dinamo
Dinamo a revenit în Superliga după un an petrecut în Liga 2, dar a început cum nu se poate mai prost. Trei înfrângeri. Cornel Dinu crede că unul dintre principalii vinovați este Gabriel Glăvan, directorul sportiv.
Dinu este nemulțumit și de campania de transferuri.
„Sunt fel de fel de comentarii, de vorbe care se anunță pe la colțuri, dar eu judec doar ceea ce se întâmplă pe teren. S-a dovedit până acum, deși au jucat cu trei echipe care vor fi mai mult ca sigur în play-off, că se vede o diferență între capacitatea lotului de la Dinamo și celalalte echipe.
Nu s-au făcut investiții reale, care să crească valoarea lotului. Abdallah nu știu de unde a fost adus. Am văzut că e o pleiadă de oameni care au completat staff-ul de conducere, plus un căutător de talente care n-a fost prins vreodată în ofsaid sau să bată vreun corner (n.r. – directorul sportiv Gabriel Glăvan, fost scouter la mai multe cluburi din Superligă). Pe mine mă încearcă un zâmbet”, a spus „Mister”, conform ProSport.
În această vară, 8 jucători au ajuns sub comanda lui Burcă. Golubovic (portar), Lucas Alves de Araujo, Josué Homawoo (fundași central). Costin (fundași laterali), Christian Ilic (mijlocaș), Abdallah, Goncalo și Politic (atacanți).
Dinamo joacă în deplasaree, în această seară, de la 21.30, cu U Cluj.