Cornel Dinu, avertisment pentru Gigi Becali după FCSB – Dinamo, scor 2-1.
Chiar dacă elevii lui Elias Charalambous au câștigat derby-ul, fosta legendă a dinamoviștilor nu a ezitat să-l înțepe pe latifundiarul din Pipera.
Cornel Dinu, avertisment pentru Gigi Becali după FCSB – Dinamo
Florinel Coman și Dariu Olaru și-au adus echipa în avantaj cu două goluri marcate la diferență de 5 minute, în prima repriză. FCSB a avut însă emoții pe final, după ce Gregorio a redus din handicap. După meci, Cornel Dinu nu s-a abținut și l-a înțepat pe Gigi Becali, în condițiile în care se știe că patronul dictează tot ce se întâmplă la echipa sa în timpul meciurilor.
”Gigi Becali și-a făcut numărul și schimbările, iar asta era să-l coste pe final. Deci Steaua (n.r. FCSB) s-a jucat cu Dinamo în prima repriză a meciului înghesuit pe mini-stadionul de lângă Arcul de Triumf, n-a prea luat-o în serios nici în repriza a doua, Gigi Becali și-a făcut numărul și schimbările, iar asta era să-l coste pe final.
Invitată să atace și prin schimbările pur defensive (Gigișor, și Coman, și Olaru, și Băluță s-au cerut ei afară sau ai vrut să-i odihnești pentru meciul deosebit de greu cu CSKA 1948 Sofia?) ale Stelei FCSB. Probabil că și Ovidiu Burcă și-a cravașat „câinii” la pauză și, la singura ocazie a lor, au marcat la o greșeală a apărării Stelei FCSB”, a fost analiza lui Cornel Dinu, potrivit Fanatik.
Cornel Dinu a vorbit și despre intervenția lui Marcel Ciolacu în conflictul dintre Becali și echipa Armatei.
”Înainte de toate, trebuie apreciată intervenția primului-ministru Marcel Ciolacu de a face rânduială în nebuniile deșarte ale Clubului Sportiv al Armatei Steaua. Aflat în poziție de drepți în fața personajului pur caragialesc Talpan Florin Costel, inculpatul de artilerie ca reală calificare”, a mai spus legenda lui Dinamo pentru aceeași sursă.