Constantin Budescu i-a transmis un mesaj incredibil lui Gabi Tamaş! S-a aflat care este marea dorinţă a Magicianului. Mijlocaşul speră să apuce se joace cu Gabi Tamaş. Fundaşul tocmai a plecat de la Petrolul după un scandal cu Nae Constantin.
Constantin Budescu a revenit la Petrolul într-un moemnt foarte prost. Prahovenii au 5 înfrângeri consecutive în campionat şi au pierdut şi cu Sepsi.
Constantin Budescu, mesaj incredibil pentru Gabi Tamaş!
„Am avut probleme după ce am condus cu 1-0. Am încercat să egalăm, dar am primit şi golul 3. Nu am reuşit să o băgăm în poartă şi ei au marcat, norocos, golul al treilea. M-am simţit foarte bine, mă antrenez de câteva săptămâni cu echipa. Este un moment delicat, dar cu toţii trebuie să ieşim din situaţia asta şi o vom face. Am avut şi ghinon. În 3 meciuri am fost învinşi în ultimul minut. Sperăm să-l sparge în campionat
Suntem prieteni foarte buni eu cu Tamaş. Aţi văzut ce s-a întâmplat. Gabi e foarte bun, o să mai joace. Joacă foarte bine. Nu poate să stea pe acasă, de aceea s-a dus la antrenamente. La cum se ţine el sigur mai joacă vreo 3-4 ani şi îl prind pe la vreo echipă de Liga I sau de liga a doua”, a spus Budescu la finalul meciului Petrolul – Sepsi 1-3, în direct la Digisport.
În schimb, antrenorul Nae Constantin nu a mai vrut să audă de subiectul Gabi Tamaş. Speră doar să scoată Petrolul din criză cât mai repede. „E greu de explicat. facem greşeli şi ne costă imediat când jucăm cu echipe bune. Aşa pare, dar la următorul meci sper să nu mai facem greşeli şi să câştigăm. Îl aşteptam pe Budescu. Sper să fie din ce în ce mai bine şi să ne ajute şi mai mult. Încă mai pot să duc, trebuie să mergem mai departe. Obiectivul este salvarea de la retrogradare, este cel realist. Îi doresc să fie sănătos şi să joace fotbal în continuare”, a spus Nae Constantin.
Cristiano Bergodi recunoaşte. Obiectivul lui Sepsi în acest sezon este să păstreze Cupa la Sf. Gheorghe. „Era important să câştigăm azi. Din punct de vedere al meciului eu spun că am reacţionat bine şi am meritat. A fost un meci frumos, iar băieţii au avut o reacţie extraordinară după ce am primit gol. Mă bucur pentru victorie. Nu e uşor să ai o reacţie atât de bună după ce am primit gol. Le-am spus la şedinţă că am câştigat o Cupă, deci e de datoria noastră să jucăm bine. Toată lumea are obiectiv Cupa. Noi nu trebuie să neglijăm Cupa. Vedem ce va fi cu FCSB. Este o echipă care joacă şi noi jucăm”, a spus Cristiano Bergodi, conform sursei citate.